Economic Local

Sute de pensionari s-au călcat în picioare la Casa de Pensii din Iași. Luni, în cea mai aglomerată zi, s-au înregistrat 813 cereri

Publicat: 22 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Casa Județeană de Pensii din Iași s-a aglomerat încă de luni dimineață, iar această situație a continuat câteva zile la rând. Sute de pensionari s-au călcat în picioare pentru a avea acces în clădire. Aceștia au venit de la primele ore ale dimineții pentru a depune dosarele pentru pensie, pentru a obține ajutoarele de deces sau pentru a obține încadrarea în gradul de invaliditate. Luni, 18 mai, în cea mai aglomerată zi, s-au înregistrat 813 cereri. Pensionarii din Iași au intrat pe rând în clădire pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Imediat ce starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă, ieșenii s-au grăbit să vină la sediul instituției din Iași pentru a depune dosarele pentru pensie sau ajutorul de deces.

„Oamenii au venit să depună dosarele pentru pensii cu toate documentele originale. Acestea trebuie depuse cu documentele în original. Pe perioada stării de urgență, o parte dintre ei le-au trimis online sau prin Poștă, dar acum au vrut să vină la sediu să le depună. Au vrut să fie siguri că le primim”, a declarat Maria Andronache, director executiv al Casei Județene de Pensii Iași.

Pensionarii au solicitat ajutoarele de deces și au achitat banii pentru vechimea în muncă

Pensionarii au venit la sediul Casei de Pensii din Iași pentru că au vrut să achite sumele pentru contractele cu vechime în muncă sau pentru a încasa ajutoarele de deces. „Au mai venit cei care au contracte de asigurare cu vechime în muncă. Nu toată lumea poate face plata prin Trezorerie, pentru că nu se descurcă, și de aceea probabil au venit la sediu”, a mai declarat Maria Andronache.

Sute de pensionari s-au călcat în picioare pentru a depune dosarele la Casa de Pensii

Reprezentanții instituției susțin că cele mai multe solicitări au venit din partea ieșenilor care au stat la rând luni, pe 18 mai. În prima zi de depunere a documentelor s-au înregistrat 813 cereri. În următoarele zile au fost depuse 488 de cereri marți, alte 446 cereri, miercuri și 345 de cereri, joi.

„În cea mai aglomerată zi au fost 813 persoane. Dar apoi, treptat, numărul lor a scăzut. Astăzi (n.r.- 21 mai 2020) au fost mult mai puține persoane față de celelalte zile. În prima zi au venit unele persoane doar ca să pună o întrebare, chiar dacă puteau face asta pe e-mail sau la telefon. Ne spuneau că mai bine vin până la noi, mai fac o plimbare”, a mai spus Maria Andronache.

Ieșenii sunt programați telefonic pentru încadrarea în gradul de invaliditate

Persoanele sunt verificate periodic pentru a primi încadrarea în gradul de invaliditate.

„Pentru încadrarea în grad de invaliditate, toți sunt programați telefonic, pe ore. Fiecare trebuie să vină în fața comisiei la o anumită oră. Chiar și așa, vin toți la 8 dimineața și așteaptă să intre. Noi am precizat că trebuie să intre câte unul la ghișeu, în fața comisiei. Stau 4-5 persoane afară, dar nu avem ce face, așa se procedează acum. Noi suntem toți la birou, lucrează toată lumea la birou, așa am fost și în perioada stării de urgență”, a mai spus Maria Andronache.

Adauga un comentariu