News Flash:

Sute de profesori s-au inscris pentru obtinerea gradului II

23 Iunie 2010
1032 Vizualizari | 0 Comentarii
Chiar daca, cel mai adesea, cadrele didactice sunt cele care evalueaza, in aceasta vara si acestia vor trece prin emotiile unor examinari. Astfel, profesorii titulari din invatamantul preuniversitar care intentioneaza sa urce pe scara ierarhica categoriilor de recunoastere a performantelor educationale trebuie sa sustina examenele de grad. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) a centralizat 336 de dosare pentru candidatii care s-au inscris la examinarea pentru obtinerea gradului II didactic. In functie de specializarea pe care o predau la clasa, concursul se va derula la universitatile de stat iesene unde exista acestea. Tabelul nominal cu cei inscrisi la examenul de acordare a gradului didactic II, sesiunea 2010, este publicat pe site-ul Inspectoratului Scolar, cat si la avizierul institutiei coordonatoare a invatamantului preuniversitar. Perioada de examen pentru gradul didactic II este 23-28 august 2010. De asemenea, calendarul de sustinere a examenului se poate obtine de la centrele de examen unde s-au inscris profesorii, respectiv la institutiile de invatamant superior de stat. De la momentul inscrierii pentru gradul II si pana la sesiunea de examene, procesul de obtinere a acestuia se deruleaza pe parcursul a trei ani scolari. In primul an cu o inspectie curenta necesara depunerii dosarului, in al doilea an, depunerea dosarului si o a doua inspectie curenta la clasa, in al treilea an scolar, inspectia speciala de patru ore si sustinerea examenelor specifice.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3767 (s) | 22 queries | Mysql time :0.252685 (s)