News Flash:

Sute de taxiuri dispar din Iasi

21 Martie 2009
10707 Vizualizari | 0 Comentarii
Sute de taxiuri dispar din Iasi
• Activitatea firmelor de taximetrie s-a redus dramatic • Numarul taxiurilor a crescut, in timp ce clientii, pe fondul crizei financiare, s-au imputinat • Pentru a iesi din impas, proprietarii firmelor de taximetrie isi scot la vanzare autoturismele cu licenta taxi


aximetristii ieseni sunt trasi pe dreapta de criza. In prezent, activitatea firmelor de taximetrie s-a redus dramatic. Drept urmare, o buna parte din societati sunt in prag de faliment. Taximetristii ieseni sunt pe cale sa renunte la activitate, chiar daca acest fapt presupune pierderea unei parti din sumele de bani investite in dotari si licentiere. Asta deoarece a crescut numarul taxiurilor, in timp ce clientii, pe fondul crizei financiare, s-au imputinat. In municipiul Iasi au fost emise 1.800 de autorizatii de taxi, fiind depasit cu mult numarul optim de taxiuri. "Este o situatie critica, marea majoritate a firmelor de taximetrie sunt in prag de faliment. Aceasta pentru ca pe fondul crizei economice a scazut numarul clientilor, in timp ce taxiurile sunt din ce in ce mai multe. Au fost emise 1.800 autorizatii in conditiile in care 1.200 ar fi mai mult decat suficiente. Legea prevede 4 taxiuri la mia de locuitori. Piata este supraaglomerata si nu mai iese profit. Nu reusim sa acoperim cheltuielile. Drept urmare, multe firme de taxi si-au scos deja la vanzare autoturismele", a explicat Mircea Manolache, presedintele Camerei Taximetristilor. In conditiile in care activitatea de taxi nu mai este rentabila, cei care presteaza astfel de servicii dau curs unor solutii pentru a iesi din impas. Cu alte cuvinte, proprietarii firmelor de taximetrie isi scot la vanzare autoturismele cu licenta taxi intrucat nu reusesc sa-si amortizeze investitiile.

Licente ridicate

Marea majoritate a autoturismelor din parcul firmelor de taximetrie sunt masini noi, luate in leasing si echipate pentru taxi. Pentru ca nu au reusit sa achite ratele, cateva dintre autoturisme ce apartin atat firmelor si taximetristilor independenti au fost ridicate de catre firmele de leasing. Drept urmare, cei care prestau astfel de servicii si-au pierdut licenta. Numai in ultima perioada au fost ridicate peste 10 licente, ca urmare a neplatii ratelor pentru masinile achizitionate. In plus, pentru ca nu mai fac fata situatiei, o parte dintre administratorii cauta noi proprietari pentru firmele lor. In acest context, reprezentantii Camerei Taximetristilor preconizeaza ca in ultima perioada activitatea in domeniu se va reduce cu peste 30 la suta. "Pentru ca au scazut incasarile, taximetristii sunt in imposibilitatea de a-si plati ratele la banca, avand in vedere ca masinile sunt luate in leasing. Au fost mai multe situatii in care autoturismele au fost ridicate pe motiv de neplata. Pana in prezent au fost ridicate 10 licente, iar noi preconizam ca activitatea se va reduce in urmatoarea perioada cu peste 30 la suta. Marea majoritate a firmelor nu pot face fata situatiei, avand in vedere ca pentru intretinerea unui autoturism in regim taxi este necesara o suma de peste 2.000 lei lunar", a mai adaugat Mircea Manolache.



licente ridicate
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2806 (s) | 22 queries | Mysql time :0.155993 (s)

loading...