Eveniment-Social

Tabara Nationala de Jurnalistica la Iasi

Publicat: 01 iul. 2014
1

La inceputul saptamanii viitoare, Iasul va gazdui o noua manifestare care va reuni zeci de tineri din intreaga tara. Este vorba despre Tabara Nationala de Jurnalistica ce se va desfasura in perioada 7-13 iulie 2014, la Muncel. „Ajunsa la cea de-a XXII-a editie, Tabara Nationala de Jurnalistica va gazdui 80 de tineri din tara. Astfel tineri din judetele: Timis, Gorj, Neamt, Botosani, Calarasi, Iasi si, in premiera, din Republica Moldova vor avea un program atractiv care va include multa munca in redactii si foarte multa distractie. Se va edita si un ziar intitulat Pulsul de Muncel, un post de radio va emite cu ajutorul lor sase zile din sase, vor avea loc concursuri pentru cel mai bun reportaj, interviuri imaginare, miss si mister jurnalist sau deplasari la redactiile ziarelor si televiziunilor locale. E o tabara atractiva care implica foarte multa munca, atat pana la deschidere, cat si pe tot parcursul ei”, a declarat Daniel Statescu, directorul executiv – adjunct al Directiei Judetene pentru Sport si Tineret (DJST) Iasi.

Citeste si: Management performant la stat! Tabara de la Muncel are un grad de ocupare maxim

Citeste si: Tabara Muncel, in topul taberelor din tara





Adauga un comentariu