News Flash:

Talharul de la Colegiul Racovita este banuit ca ar fi narcoman

27 Aprilie 2005
1315 Vizualizari | 0 Comentarii
•Emanuel Sleghel, elev la Colegiul Emil Racovita, a talharit la data de 20 aprilie o fetita de numai 12 ani •Tanarul avea asupra sa retete de medicamente care se pot transforma in drog •Avocatul apararii contesta infractiunea de talharie la care a fost incadrat tanarul

La data de 20 aprilie, o fetita de numai 12 ani a fost talharita in timp ce se intorcea de la scoala. In jurul orei 16.30, copila se intorcea de la scoala, iar un tanar s-a apropiat si i-a smuls telefonul mobil din mana. Tanara a fost deposedata de telefon chiar in timpul unei convorbiri. In timp ce fetita tipa, o patrula de jandarmi care efectua rondul in apropierea Liceului Dimitrie Cantemir l-a vazut pe agresor si a pornit in urmarirea acestuia. "Ne-am sesizat in ceea ce-l priveste pe tanarul care a furat telefonul mobil deoarece am auzit fetita tipand. Dupa ce l-am urmarit cateva sute de metri, tanarul a fost imobilizat. In mana tanarului am descoperit telefonul pe care il furase de la copila", a declarat sergent major Irinel Tazlaoanu, jandarmul care l-a urmarit pe talhar. Dupa ce a fost imobilizat, atacatorul fetitei a fost condus la sediul Jandarmeriei de pe strada Zugravi. Tanarul, care a fost identificat in persoana lui Emanuel Sleghel, este in varsta de 19 ani si este elev la seral la Liceul Emil Racovita. In momentul perchezitiei corporale, asupra lui Sleghel s-a mai descoperit inca un telefon mobil, model Ericsson T29, aparat pe care tanarul nu l-a putut justifica. "Tanarul a recunoscut ca a furat telefonul de la fetita. Pentru aceasta fapta, tanarul nu a oferit nici o motivatie, ci a spus ca asa i-a venit", a declarat locotenent Mihai Cojocaru, seful Sectiei I Jandarmi. Pe langa aceste obiecte, asupra tanarului s-au gasit si trei chitante pentru medicamente de slabit. "Am gasit asupra lui Sleghel chitante pentru medicamente in valoare de peste 500 mii lei. Medicamentele erau luate in zile diferite de la farmacii diferite. Medicamentul Regenon, pentru care tanarul avea chitante, se distribuie pe baza de reteta, iar in combinatie cu alcoolul se transforma in drog", a mai declarat sergent major Irinel Tazlaoanu. De mentionat este faptul ca in momentul in care tanarul a dat declaratii la unitatea de jandarmi, acesta avea ochii rosii si un comportament nenatural. La data de 21 aprilie, Sleghel a fost prezentat la Tribunalul Iasi, iar judecatorii i-au emis mandat de arestare pentru o perioada de 29 zile. Avocatul apararii sustine ca tanarul nu ar trebui incadrat la infractiunea de talharie, deoarece considera ca gestul clientului sau a fost spontan si cauzat de teribilism.
Cezar ELISEI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :1.1861 (s) | 22 queries | Mysql time :0.281715 (s)