News Flash:

Talibanii nu intentioneaza sa atace Occidentul

9 Octombrie 2009
609 Vizualizari | 0 Comentarii
Talibanii nu intentioneaza sa atace Occidentul
Talibanii au dat asigurari miercuri ca nu prevad un atac impotriva Occidentului in afara teritoriului afgan, potrivit unui mesaj al acestora semnalat de centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste (SITE), informeaza AFP. In mesajul, semnat de Emiratul islamic al Afganistanului, se mentioneaza ca scopul talibanilor este "de a obtine independenta si implementarea unui regim islamic", in Afganistan, dar nu atacarea Occidentului, potrivit organizatiei SITE. "Nu avem ca scop atacarea altor tari, nici a Europei", au precizat talibanii. Acest mesaj a fost publicat la opt ani de la demararea operatiunilor militare in Afganistan declansate pentru inlaturarea de la putere a talibanilor, acuzati de protejarea membrilor retelei al-Qaida care a revendicat comiterea atentatelor de la 11 septembrie din Statele Unite, soldate cu 3.000 de morti. Talibanii au negat miercuri orice implicare in atentatul desfasurat impotriva turnurilor gemene ale World Trade Center din New York. In timp ce presedintele american, Barack Obama, a inceput consultarile pentru o posibila trimitere de efective suplimentare in Afganistan, pe fondul intensificarii violentelor, talibanii au avertizat in mesajul lor ca sunt pregatiti pentru un conflict de durata. "Daca vreti sa tranformati tara afganilor mandri si piosi intr-o colonie, atunci sa stiti ca hotararea noastra este de neclintit si ca suntem pregatiti sa purtam un razboi de durata", sustin talibanii. Dand exemplul esecului trupelor Uniunii Sovietice in Afganistan in anii `80, talibanii au afirmat ca afganii sunt caracterizati din punct de vedere istoric prin capacitatea de a se sacrifica pentru religia si tara lor. "Amintiti-va de trecut. Nu vom ceda", avertizeaza insurgentii.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1397 (s) | 24 queries | Mysql time :0.030033 (s)