News Flash:

Tanara condamnata pentru ca si-a injunghiat concubinul

19 Aprilie 2001
976 Vizualizari | 0 Comentarii
O tanara din Totoesti-Erbiceni a primit o pedeapsa de doi ani si sase luni inchisoare, pentru ca si-a injunghiat concubinul in urma unui scandal cu acesta. Pe 14 septembrie 2000, Vasilica Lungu (24 de ani) si concubinul ei, Ioan Ciubotaru, au muncit prin ograda pana spre seara, cand s-au retras sa se odihneasca. Cei doi s-au apucat de baut, iar dupa ce alcoolul si-a facut efectul, s-au luat la cearta. Scandalul a degenerat in acte de violenta din partea barbatului, care a luat-o pe Vasilica de par si i-a tras cateva palme. Pentru a se apara, tanara a luat un cutit din bucatarie, cu care l-a lovit pe concubin de doua ori, o data in brat, iar a doua oara in zona pieptului. Ranit, Ioan Ciubotaru a incercat sa fuga din casa, insa a avut si ghinionul de a se impiedica de prag si a-si zdrobi nasul. Victima a reusit sa ajunga pana la o vecina, care a anuntat Politia si Ambulanta. Ioan Ciubotaru a fost transportat la Spitalul de Urgente, unde medicii au reusit sa-i salveze viata, concubina fiind arestata pentru tentativa de omor. Trimisa in judecata, Vasilica Lungu a recunoscut fapta, iar aparatorul acesteia a solicitat o pedeapsa cu suspendarea executarii, pe motiv ca inculpata a fost provocata de catre victima si are un copil minor in intretinere. Dupa analizarea probelor din dosar, Tribunalul a constatat vinovatia femeii, pe care a condamnat-o la doi ani si sase luni inchisoare, pedeapsa coborata sub minimul prevazut de lege. (D.I.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1533 (s) | 24 queries | Mysql time :0.038666 (s)