News Flash:

Tancurile germane au strivit fantezia lusitana

20 Iunie 2008
824 Vizualizari | 0 Comentarii
Tancurile germane au strivit fantezia lusitana
• Germania a invins Portugalia cu scorul de 3-2 (2-1), in primul sfert de finala de la Euro 2008 • La capatul unei partide superbe, Germania este prima echipa calificata in semifinale, acolo unde va intalni invingatoarea dintre Croatia si Turcia • Schweinsteinger (21), Klose (26) si Ballack (61) au inscris golurile care i-au dus pe nemti in careul de asi al Campionatului European


Nationala Germaniei este prima echipa calificata in semifinalele EURO 2008. La capatul unui meci superb, cu cinci goluri, multe ratari si cateva greseli de arbitraj, nemtii au invins Portugalia cu scorul de 3-2 si au ajuns din nou in careul de asi al competitiei continentale. Fantezia lusitana si rigoarea germana si-au dat mana la Basel pentru un prim sfert de finala spectaculos, cele doua echipe propunand un frumos spectacol fotbalistic pe carpitul gazon al arenei Saint Jakob Park. In absenta totala din joc a vedetei Cristiano Ronaldo, majoritatea fazelor de atac ale Portugaliei s-au purtat in banda dreapta, acolo unde Bosingwa l-a hartuit permanent pe Lahm. O astfel de actiune ar fi putut conduce la deschiderea scorului in minutul 20, cand Bosingwa a centrat ideal pentru reluarea lui Moutinho, insa acesta a trimis peste poarta din doar sase metri. Pragmatismul recunoscut al germanilor a functionat perfect un minut mai tarziu, Bastian Schweinsteinger deschizand scorul cu o reluare din coltul careului mic, dupa o excelenta cursa a lui Podolski pe stanga. Luati prin surprindere de golul primit pe fondul unei usoare dominari, lusitanii au mai incasat o lovitura dupa alte cinci minute, cand Miroslav Klose a punctat cu capul din centrul careului. Acelasi Schweinsteinger a centrat foarte bine dintr-o lovitura libera de la 35 metri si golgeterul german a dejucat tactica la off-side a defensivei portugheze, marcand fara probleme. Dupa un inceput de partida in care a fost aproape de nerecunoscut pe teren, Cristiano Ronaldo a revenit in joc dupa minutul 30, Portugalia presand din ce in ce mai tare in jumatatea adversa.

Final incins

Pasul inapoi facut de germani i-a costat pe acestia in minutul 40, cand Nuno Gomes a readus echipa lui Scolari in meci, marcand cu un sut din centrul careului. Ronaldo a patruns pe stanga, iar sutul sau a fost respins de Lehmann doar pana la Gomes, care a indeplinit o simpla formalitate. Partea secunda a aratat o echipa a Germaniei prudenta si preocupata de mentinerea balonului cat mai departe de propria poarta, in timp ce Portugalia si-a aratat intentiile ofensive inca din primele secunde ale celui de-al doilea mitan. Cosmarul lusitanilor, Schweinsteinger, de departe omul meciului, a centrat ideal dintr-o lovitura libera de pe stanga (`61) si Michael Ballack s-a inaltat imperial, dupa o usoara impingere a lui Ferreira, marcand cu capul pentru un 3-1 ce apropia Germania de semifinalele Euro 2008. Finalul a fost pasionant dupa ce noul intrat Helder Postiga a inscris cu capul din centrarea lui Nani (`87), insa germanii au stiut sa se apere ermetic in minutele ramase pana la ultimul fluier al centralului Frojdfeldt. Astfel, rigoarea germana a invins din nou fantezia portugheza, iar Germania va intalni in semifinale invingatoarea dintre Croatia si Turcia. Lusitanii pleaca acasa cu ochii in lacrimi, urmand sa ramana si fara antrenorul brazilian Luis Felipe Scolari, care a anuntat ca va parasi banca tehnica a Portugaliei dupa Campionatul European.



Caseta tehnica a partidei

Marcatori: 41` Nuno Gomes, 87` Postiga / 21` Schweinsteiger, 26` Klose, 61` Ballack
Stadion: Saint Jakob-Park (Basel)
Spectatori: 35.000
Formatii: Portugalia: Ricardo - Bosingwa, Pepe, Carvalho, Paulo Ferreira - Joao Moutinho (Raul Meireles `31), Petit (Postiga `73) - Deco, Cristiano Ronaldo, Simao Sabrosa - Nuno Gomes (Nani `67). Selectioner: Luiz Felipe Scolari
Germania: Lehmann - Friedrich, Mertesacker, Metzelder, Lahm - Schweinsteiger (Fritz `83), Rolfes, Ballack, Hitzlsperger (Borowski `73) - Klose (Jansen `89), Podolski. Selectioner: Joachim Low.
Arbitri: Peter Frojdfeldt - Stefan Wittberg, Henrik Andren (toti Suedia)



final incins
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1263 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020431 (s)

loading...