Actualitate

Tapetul – avantaje și dezavantaje. Cum îl alegi și cum se aplică

Publicat: 28 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Tapetul - avantaje și dezavantaje. Cum îl alegi și cum se aplică
În ultima vreme, tapetul a revenit în tendințe, după ce o perioadă a fost considerat demodat

Tapetul – avantaje și dezavantaje. Acest element de decorațiune interioară te ajută să dai o nouă înfățișare locuinței fără prea mult efort. Sunt foarte multe modalități prin care tapetul vă ajută să vă jucați cu spațiul. De asemenea, tapetul vă oferă posibilitatea să corectați optic diverse defecte ale camerei.

Tapetul a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri. În acest sens amintim țesăturile chinezești din perioada dinastiei Tang, care a durat până la începutul anilor 900. În Europa, tapetul începe să fie folosit abia peste 300 de ani. Acest element de decor este foarte versatil și practic, având totodată o funcționalitate ridicată.

În ultima vreme, tapetul a revenit în tendințe, după ce o perioadă a fost considerat demodat. Și aceasta nu din cauza elementului decorativ în sine ci a modului în care era folosit. Astăzi, folosim tapetul pentru a da senzația de spațialitate într-o încăpere mică. Și acest lucru îl putem face cu ajutorul unui tapet cu modele mici sau într-o culoare uni, pastelată. De asemenea, dacă vreți să micșorați vizual o cameră, puteți folosi modele cu forme mari sau cu dungi verticale.

Nu în ultimul rând, cu ajutorul tapetului puteți „coborî” optic tavanul. Și acest lucru se face folosind culori diferite pentru pereți și pentru tavan. De asemenea, se poate „lumina” o încăpere folosind un tapet în culori calde (bej sau galben lămâie). Efectul invers poate fi obținut cu nuanțe pale de albastru ori verde.

Tapetul – avantaje și dezavantaje

Încă de la început trebuie să știți că tapetul are și avantaje și dezavantaje. Astfel puteți cântări toate aceste opțiuni pentru a vă hotâri dacă doriți să folosiți tapetul în locuința dumneavoastră. Dintre avantajele acestui element decorativ amintim că se poate aplica pe orice fel de material. Așadar, poate fi pus pe chirpici, cărămida, tencuială, beton, pereți vopsiti sau panouri prefabricate.

De asemenea, corectează optic încăperea și poate masca defectele pereților. Este ușor de aplicat și nu presupune un efort considerabil asemenea zugrăvirii casei. Mai mult, este foarte ușor de întreținut și curățat; cel de hârtie se curăță cu o cârpă moale, iar cel semilavabil, cu o lavetă umedă. La cel lavabil se poate folosi, fără probleme, apa.

Totodată, are o durată lungă de viață (circa 15 ani), dacă este întreținut corespunzător. De asemenea, are un impact vizual mult mai puternic decât în cazul zugrăvelilor. Nu în ultimul rând, tapetul poate fi ușor înlăturat, pentru a-l înlocui, fără a avea probleme.

Care sunt dezavantajele tapetului

În cazul tapetului de hârtie, o problemă ar fi sensibilitatea la umezeală. De asemenea, acesta se poate rupe în timpul aplicării din cauza umezelii adezivului. O altă problemă ar fi împiedicare aerisirii pereților în cazul tapetului lavabil sau semilavabil. Iar pe suprafețele acoperite cu un astfel de tapet se pot forma ciuperci. Nu în ultimul rând, tapetul lavabil se fixează puțin mai greu din cauza peliculei de plastic și a greutății.

Cum se aplică tapetul

În primul rând, înainte de aplicare trebuie să te asiguri că peretele este drept și nu are denivelări. Folosește șmirghelul pentru a îndepărta asperitățile, pentru ca tapetul să nu facă cute. Înainte de a aplica tapetul, pune pe jos folie de protecție și acoperă mobila care nu poate fi mutată. Pasul următor este amorsarea pereților. Aceasta se face pe o suprafață curată, ștearsă de praf sau mizerie.

Apoi se trece la aplicarea adezivului, folosind o rolă sau o pensulă lată. Adezivul trebuie întins și pe tapet dar și pe perete. Abia după un minut puteți lipi tapetul pe perete. Acesta se nivelează bine pentru a nu rămâne bule de aer. Acolo unde marginea unei fâșii de tapet nu s-a lipit bine, aplică din nou adeziv cu o pensulă subțire.

De acum înainte poți alege tapetul știind ce avantaje și dezavantaje are. Rolul său este de a te ajuta să personalizezi încăperea în care îl aplici. De asemenea, tapetul trebuie să se potrivească perfect cu piesele de mobilier și decorațiunile.

Adauga un comentariu