International

Țara care votează legalizarea marijuanei și a eutanasiei

Publicat: 17 oct. 2020

O țară cu cinci milioane de locuitori votează, sâmbătă, legalizarea marijuanei în scop de agrement și eutanasia, potrivit japantoday.com.

Locuitorii din Noua Zeelandă sunt chemați la vot pentru legalizarea marijuanei și a eutanasiei. Un vot „da” la ambele referendumuri ar face ca Noua Zeelanda să devină una dintre cele mai liberale țări din lume. Sondajele indică faptul că referendumul privind eutanasia probabil va trece, în timp ce rezultatul măsurii privind marijuana rămâne incert.

Cele două referendumuri se desfășoară în același timp cu votul pentru parlament. Drept urmare, referendumurile au fost oarecum umbrite atât de campaniile politice, cât și de epidemia de coronavirus din acest an.

Eutanasia s-ar aplica persoanelor aflate în stadii terminale de boală, sunt susceptibile de a muri în următoarele șase luni și trăiesc suferințe „insuportabile”.

Țările care permit anumite forme de eutanasie sunt Olanda, Luxemburg, Canada, Belgia și Columbia.

Liberalizarea consumului de marijuana le-ar permite oamenilor să cumpere până la 14 grame (0,5 uncii) pe zi și să cultive două plante. Alte țări care au legalizat marijuana recreativă sunt Canada, Africa de Sud, Uruguay și un număr de state americane.

Rezultatele ambelor referendumuri vor fi anunțate pe 30 octombrie.





Adauga un comentariu