News Flash:

Tara lu' Pacala

19 Iulie 2001
1011 Vizualizari | 0 Comentarii
•La Gistesti exista o strada care apartine pe de o parte municipiului Pascani, pe cealalta comunei Valea Seaca •O gestionara de la un bar face naveta zilnic de la oras la comuna, in numai cinci minute, doar traversand strada •Daca in alegeri primarii Ratoi si Miron isi impart frateste voturile, cand vine vorba de efectuarea unor reparatii la acest drum, toti fug de raspundere

Ca in "republica babaniera" Pascani se poate intampla orice, lumea s-a convins de mult timp. Un fapt demn de Tara lu' Pacala sau de Cartea Recordurilor poate fi constatat in suburbia Gistesti. De fapt, este impropiu spus Gistesti deoarece, sa zicem, partea dreapta apartine Gistestiului si, deci, municipiului Pascani, iar partea stanga satului Topile, din comuna Valea Seaca. Strada are o lungime de 2,5 km, iar localnicii, in functie de resedinta administrativa de care apartin, o denumesc in fel si chip. Astfel, cei de pe dreapta, "orasenii", ii spun strada Gistesti, lucru cu care cei din stanga satului nu sunt de acord. Acestia inca nu s-au hotarat si ii spun cum apuca: strada Principala, strada Topile. Cert este ca, desi strada apartine atat de Pascani cat si de Valea Seaca, oamenii de aici se simt uitati de edili. "Dupa revolutia din '89, cand strada noastra a fost impartita astfel, aceasta a devenit, pur si simplu, a nimanui. Mai exact, nu ne are in grija nimeni, nici cei din Valea Seaca, nici cei din Pascani. Daca la alegeri Ratoi a luat grosul voturilor de pe partea Gistestiului, iar Miron a celor de pe partea Topile, cand vine vorba de reparatia drumului acestia arunca pisica moarta de la unul la altul", ne-a declarat Danut Buduroi.

Paradox

Acesta ne-a mai prezentat un paradox: desi locuieste pe aceeasi strada cu fratele sau, sunt in localitati diferite, acesta avans casa peste drum. Aceasta diferentiere apare si in buletinele de identitate. Danut are buletin de oras, iar fratele sau de peste drum, buletin de Valea Seaca. Cel mai interesant fapt este insa naveta zilnica facuta de o femeie care merge la serviciu. Ea parcurge distanta de la "municipiu" la "comuna" in numai cinci minute, doar traversand strada. "Zilnic fac naveta pe distanta Pascani-Topile in numai cinci minute, fara sa ma grabesc. Stau cu cateva case mai la vale, peste drum, in Gistesti, si vin la serviciu, la barul din Topile. Daca plec la 11.55 de acasa, la 12 fix sunt aici", ne-a declarat Lenuta Varlan (34 de ani), barman la SC Com-Sat.
La fel de curios este si modul cum sunt impartite de Posta Romana facturile si scrisorile. De aceasta se ocupa cei doi factori, sot si sotie, din familia Druc. Sotul, Vasile, imparte corespondenta pe partea apartinand de comuna Valea Seaca, iar sotia, Elena, pe partea care tine de municipiul Pascani. Chiar cand am trecut noi, acestia erau in plina activitate, mergand tinandu-se de mana pe strada, "dual-band". "La noi este mai simplu, pentru ca ambele localitati apartin de Oficiul Postal nr. 2 Pascani. Singura problema o ridica doar selectarea corespondentei", ne-a declarat factorul postal Vasile Druc.
De fapt, harababura a fost creata artificial in anul 1994, cand s-a pus problema transformarii orasului Pascani in municipiu. Atunci, primarul Neculai Ratoi, pentru ca nu-i ieseau la numar locuitorii pe care trebuia sa-i aiba un municipiu, a smuls, pur si simplu, (pe harta) o jumatate de strada care apartinea de satul Topile, comuna Valea Seaca. De fapt, in municipiul Pascani nu este singurul caz, o situatie similara inregistrandu-se si intre localitatile Sodomeni si Bosteni. Aici, o strada locuita de tigani este la fel revendicata de cele doua localitati. Partea apartinand de Sodomeni se numeste strada Bucuriei, iar cea a Bosteniului, strada Fericirii, dar cum ambele suburbii apartin de Pascani, problemele care se ivesc nu sunt chiar asa de complexe. Singurii care fac adevarate razboaie, si doar atunci cand se cearta, sunt copiii care ii trimit imediat in localitatea de bastina pe "rivalii" lor de pe partea cealalta.
Cristian DROANTA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1299 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021316 (s)

loading...