News Flash:

Tarani la vanatoare, cu arme artizanale

9 Noiembrie 2001
1709 Vizualizari | 0 Comentarii
Au fost intocmite patru dosare penale pe numele proprietarilor "armamentului" •Trei dintre acestia au ajuns dupa gratii •Pentru realizarea armelor s-au folosit tevile sistemelor de directie de la autocamioane

Politistii ieseni au reusit sa identifice si sa retina patru persoane care detineau arme artizanale. In urma cu doua zile, pe baza informatiilor primite, o echipa mixta formata din cadre ale Serviciului de Arme, Explozivi si Substante Toxice (AEST), alaturi de colegii de la Detasamentul Politiei de Interventie Rapida (DPIR) si cei de la Ocolul Silvic Podu Iloaiei au descins in locuintele lui Florin Apostol, Constantin Cioba si Mihai Gavril. La casa primului, situata in satul Manastirea, a fost gasita o arma artizanala de vanatoare si noua cartuse. Si in locuinta lui Cioba, din satul Bojila, a fost descoperita o arma care mai avea 12 cartuse. Mihai Gavril ascundea, in casa din Bojila, pe langa arma, doua cartuse de vanatoare. Cei trei au declarat ca armele au fost confectionate de Vasile Zorila (43 de ani), din Bojila, fost armurier in cadrul armatei. Zorila este cunoscut politistilor, fiind la cea de-a patra fapta de acest gen. "Tevile armelor au fost confectionate din tevile sistemelor de directie de la autocamioane. Fiind din otel dur, prezinta un risc maxim pentru utilitatea ce li s-a dat, putand exploda la orice folosire", a declarat locotenent Augustin Capra, din cadrul AEST.
Din declaratiile fostului armurier rezulta ca, pana in prezent, acesta a confectionat noua arme artizanale, prima fiind asamblata in 1988. "Nu am vandut nici o arma. Le imprumutam numai cunostintelor care erau sarace, sa impuste vreun iepure, sa manance si ele carne", a declarat Vasile Zorila.
Mihai Gavril a declarat ca, desi i-a fost frica, a folosit arma pentru a vana. Procurorii ieseni au emis mandat de arestare preventiva pentru 30 de zile pe numele lui Constantin Cioba, Mihai Gavril si Vasile Zorila, Florin Apostol urmand a fi cercetat in stare de libertate. Ancheta continua pentru verificarea modului in care au fost folosite armele.
Vasile MIRON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1446 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021485 (s)

loading...