News Flash:

Taranii au "vindut" 2.000 de vite unor escroci

9 Septembrie 1999
619 Vizualizari | 0 Comentarii
•Doi indivizi, au "achizitionat" in 1998 vite si porci in valoare de 24.380.000 lei fara sa le plateasca

La data de 24 iulie 1998 in satul Serbesti, comuna Ciortesti au aparut doi indivizi legitimindu-se ca fiind delegati ai SC Astra-Conex Srl Iasi pentru achizitie de animale. Cei doi, Neculau Emilian si Neculau Gheorghe au oferit un pret destul de bun la acea vreme respectiv 10.000 lei pe kilogram, fiind interesati de porci si vite. Celor 14 familii dispuse sa vinda li s-a spus ca nu au banii la ei dar, plata se va face in 10 zile, iar ca act doveditor pentru sumele rezultate li s-a dat cite o dispozitie de incasare catre casierie avind antetul Sc Astra-Conex SRL Iasi precum si stampila firmei mentionate. Cei doi au profitat de buna credinta si mai ales de increderea oamenilor in acte oficiale tiparite si cu stampila, mai ales ca actele contabile sint prea putin familiare celor de la tara. Dispozitiile catre caserie, de incasare sau plata, nu sint acte cu regim special cum sint chitantele sau facturile, deci nu au o serie unica tiparita ele fiind folosite in general pentru uzul intern al unei firme.
Chiar daca cei doi Neculau au datat dispozitiile de incasare cu zece zile mai tirziu, data la care teoretic trebuiau sa se faca platile n-au mai dat nici un ban nici pina azi. Dupa mai mult de o luna de asteptare, cei ramasi si fara vite si fara bani si-au dat seama ca ceva nu este in regula si au decis sa faca investigatii pe cont propriu. Ei au aflat astfel ca animalele au fost sacrificate la un abator din apropiere respectiv in localitatea Santa si au decis sa faca o plingere la Politia Judeteana Iasi. Dupa depunerea plingerii si dupa ce fiecare din cei 14 au dat cite o declaratie li s-a spus sa astepte linistiti acasa ca cei doi sa fie gasiti. Vazind ca nu se intimpla nimic oamenii s-au adresat iarasi Politiei si pentru o buna bucata de vreme au fost trimisi de la Politia Judeteana la politia din comuna si inapoi.
Culmea este ca unul dintre "achizitori" respectiv Neculau Emilian a fost gasit de doi dintre cei inselati si conform declaratiilor lor a recunoscut faptul ca le datoreaza bani dar ca pentru moment nu are de unde sa le dea. A fost anuntata Politia care l-a si retinut dar cind sa se faca confruntarea, cei pagubiti au aflat cu stupoare ca nu a putut fi retinut deoarece nu exista un mandat de arestare emis pe numele lui. Cu alte cuvinte dupa aproape un an de drumuri la Politie, abia recent oamenii din Serbesti au aflat ca trebuiau sa se adreseze in primul rind Parchetului cu o plingere penala care ar fi generat automat cercetari si retinerea suspectilor. Oamenii s-au adresat in cele din urma unui avocat si vor depune plingere penala.
Paul URSU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1472 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028164 (s)

loading...