Local

Târg ilegal în centrul Iașului. Blănuri cu miros de mici, vândute la Casa Pătrată – FOTO

Publicat: 11 oct. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Bătaie de joc la adresa locuitorilor Iașului și a celor veniți să se bucure de sărbătorile urbei moldave. Una din cele mai frecventate zone centrale din oraș a devenit un loc în care se vând mici laolaltă cu blănuri, o zonă în care bătaia de joc este la ea acasă.

 

Astfel, parcarea de la Casa Pătrată a fost transformată într-un bâlci de cea mai joasă speță. Târgul este intitulat pompos „târgul produs în România”. Astfel, parcarea, un loc extrem de necesar pentru mașini, în condițiile în care în oră are loc hramul Cuvioasei Parascheva, dar și sărbătorile urbei, a ajuns să țină loc de târg.

Astfel, parcarea de la Palatul Administrativ a fost dată gratuit unei firme cu sediul în Târgoviște. Asta pentru că administratorii ei să se umple liniștiți de bani. Și culmea, târgul este unul extrem de slab, cu blănuri vândute lângă tarabele de mici, cu produse kitchioase la tot pasul. Partaner al acestui târg este Cosniliului Județean Iași, condus de Maricel Popa.

Poate că șeful județului nu are nimic împotrivă să se țină un târg în centrul urbei. Numai că nu în parcarea celei mai importante clădrii administrative din județ. Cât timp în oraș deja sunt târguri și manifestări identice, un alt bâlci nu își are rostul. Mai ales că județul nu câștigă nimic de pe urma lui, ci doar firma organizatoare.

Iar faptul că ocupă parcarea instituției este cu atât mai grav, cu cât centrul Iașului deja este sugrumat de autoturisme.

Adauga un comentariu