Culinar

Tartă cu lămâie și bezea – Cea mai spectaculoasă rețetă

Publicat: 28 mart. 2022
Tartă cu lămâie și bezea - Cea mai spectaculoasă rețetă
Tarta cu lămâie și bezea este unul dintre cele mai uimitoare deserturi

Tarta cu lămâie și bezea este unul dintre cele mai uimitoare deserturi. Aceasta nu pare atât de complexă, însă are un gust minunat și este și foarte ușoară. Lămâia este foarte benefică pentru organismul nostru, însă rareori auzim de un desert care să conțină lămâie, exceptând cojile rase ale acesteia care se adaugă în compoziția prăjiturilor pentru mai multă aromă.

Totuși, veți vedea cât de delicioasă este această tartă specială. Se poate servi cu ușurință după o masă copioasă. Cu siguranță, familia sau invitații vor fi uimiți plăcut de acest desert. Tarta cu lămâie și bezea își are originile în Menton, un orășel din Franța. Totuși, unele persoane susțin că a apărut încă din secolul al XVIII-lea, concepută de englezi.

Ce ingrediente sunt necesare pentru o tartă perfectă

Pentru această rețetă vom avea nevoie de destul de multe ingrediente. Chiar și așa, tarta cu lămâie și bezea este ușor de făcut.

În primul rând, pentru blat vom avea nevoie de făină albă de grâu de calitate superioară. Aproximativ 250 de grame de făină ne vor fi de ajuns. Vom mai avea nevoie și de puțin zahăr pudră, în jur de 100 de grame. Alături de zahărul pudră, vom mai pregăti și migdale pudră (cam 30 de grame). Ne asigurăm că avem și unt (de preferat, cu 82% grăsime), aproximativ 130 de grame. Mai pregătim și un ou de mărime potrivită, alături de niște amidon de porumb (12 grame). Desigur, trebuie să adăugăm și un praf de sare.

Pentru crema de lămâie vom avea nevoie, în principiu, de aproximativ 250-300 de grame de zeamă de lămâie și niște coajă rasă de la acestea. Vom mai pregăti și patru ouă (gălbenușurile), alături de 200 de grame de zahăr alb. Ne va trebui, din nou, unt (aproximativ 200 de grame).

Pentru bezeaua de deasupra vom avea nevoie de patru ouă de la care vom folosi doar albușurile. Mai pregătim încă 150 de grame de zahăr pudră.

Acestea sunt toate ingredientele de care avem nevoie pentru a pregăti cea mai bună tartă cu lămâie și bezea.

Tartă cu lămâie și bezea – Cum se prepară cel mai delicios desert

Chiar dacă multitudinea ingredientelor este puțin copleșitoare, această tartă se prepară foarte ușor.

Putem începe deja să preparăm blatul. Un prim pas ar fi să frecăm foarte bine spumă, untul împreună cu zahărul. După aceea, putem adăuga făina pregătită, alături de pudra de amidon și migdale. Mixăm bine până ce se omogenizează. Adăugăm și praful de sare împreună cu oul pregătit pentru blat. Mixăm iarăși până ce oul este incorporat în amestec. Este indicat ca această compoziție să fie lăsată la rece timp de jumătate de oră. Când timpul s-a scurs, putem turna amestecul într-o formă pentru tarte. Aceasta trebuie să stea la cuptor timp de aproximativ 13 minute, la o temperatură de 180 de grade.

Pentru crema de lămâie, batem cele 4 gălbenușuri împreună cu zahărul pregătit. Peste acestea vom turna zeama de lămâie, alături de coaja rasă. După aceea, compoziția obținută o vom pune la fiert (nu mai mult de 5 minute). Amestecăm continuu până ce începe să semene cu budinca. Untul îl adăugăm după ce scoatem cratița de pe foc. Incorporăm bine untul, după aceea lăsăm compoziția la răcit.

Pentru bezeaua de tip franțuzesc, trebuie să batem spumă albușurile, după care, adăugăm zahărul pudră. Amestecăm bine până când amestecul devine tare și lucios, ca o bezea.

Crema de lămâie o adăugăm în mijlocul blatului, atunci când ambele s-au răcit. Întindem bezeaua pe deasupra și băgăm din nou la cuptorul preîncălzit, timp de aproximativ 5 minute, până când bezeaua se rumenește.

Astfel, tarta cu lămâie și bezea este gata să fie servită!




Adauga un comentariu