News Flash:

Tata si fiu, injunghiati in plina strada

22 Septembrie 2008
2883 Vizualizari | 6 Comentarii
SOLANGE ROSU
• Un copil impreuna cu tatal sau au fost batuti cu bate, furci si apoi injunghiati chiar in fata locuintei • Daniel Aniculaesei, in varsta de 14 ani, a ajuns la Spitalul Sf. Maria la limita dintre viata si moarte • Copilul a fost lovit cu o furca in cap, cu o bata in burta si injunghiat de doua ori cu un cutit in spate • Copilul a avut noroc ca plaga penetranta profunda era pe partea dreapta si astfel nu i-a fost strapunsa inima • Medicii chirurgi au facut eforturi disperate pentru a salva viata copilului • Tatal acestuia se afla internat in Sectia de Reanimare de la Spitalul de Neurochirurgie • Politistii i-au identificat si retinut pe cei doi agresori • Ancheta a intrat sub coordonarea procurorilor care asteapta concluziile medicilor legisti pentru incadrarea faptei

Un copil impreuna cu tatal sau au fost transportati in stare foarte grava la spital dupa ce au fost batuti si injunghiati in plina strada. Medicii de la Spitalul Sf. Maria au facut aproape imposibilul pentru a salva viata baiatului. Daniel Aniculaesei, in varsta de 14 ani, din localitatea Scanteia, a ajuns la Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Sf. Maria la limita dintre viata si moarte. Copilul a fost lovit cu o furca in cap, cu o bata in burta si injunghiat de doua ori cu un cutit in spate. La internare, copilul era in soc hemoragic, cu pierdere mare de sange, soc traumatic. Imediat, in UPU, medicul Solange Rosu i-a acordat primele ingrijiri medicale si copilul a fost dus direct in sala de operatie. Medicii chirurgi Doina Nedelcu si Catalin Botez, impreuna cu anestezistul Cuciuc, au dat dovada de profesionalism si au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a-i salva viata lui Daniel. "Copilul era in stare extraordinar de grava. Daca mai intarzia cateva secunde nu se mai putea face nimic. Copilul a ajuns la noi cu o ambulanta in stare de soc hemoragic si soc traumatic. Lasand modestia la o parte, pot sa spun ca cei doi chirurgi au facut eforturi foarte mari ca sa-i salveze viata. Copilul avea doua plagi penetrante in spate. Norocul lui a fost ca plaga penetranta profunda era pe dreapta si asta i-a salvat cordul. Era taiata si una dintre coaste si plamanul drept. Plaga penetranta de pe partea stanga nu a fost atat de profunda ca sa-i strapunga inima. Imediat cum copilul a intrat pe usa spitalului, i-am prins liniile venoase, i s-au recoltat imediat analizele si a fost dus direct in blocul operator. Putem spune ca acest copil a avut zile", a declarat dr. Solange Rosu, seful Unitatii de Primire Urgente de la Spitalul Sf. Maria. Dupa operatie, starea de sanatate a lui Daniel Aniculaesei s-a stabilizat si medicii au afirmat ca viata copilului este in afara oricarui pericol.

Tatal, in Reanimare

Tatal copilului, V. Aniculaesei, a fost transportat in stare grava la Spitalul de Neurochirurgie. Acesta se afla internat in Sectia de Reanimare. Barbatul a fost batut cu o bata si o furca. Ieri, conform cadrelor medicale din Sectia de Reanimare, starea de sanatate a lui V. Aniculaesei se stabilizase. "Pacientul este acum constient si stabilizat. Este sub supraveghere medicala si tratament. Este mai bine fata de starea in care a venit", a declarat unul dintre cadrele medicale din Sectia de Reanimare.



Fara motiv

Agresiunea a avut loc vineri, 19 septembrie, in jurul orei 21.00, in fata unui bar din localitatea Scanteia, aflat chiar vizavi de locuinta lui Aniculaesei. Dupa cum a povestit sotia acestuia, agresorii fac parte dintr-o banda de talhari care, de ani de zile, terorizeaza tot satul. Femeia a spus medicilor ca sotul si fiul au iesit in fata portii, deoarece au auzit scandal la bar. La un moment dat, dupa cum a povestit femeia, sotul si fiul au fost luati la bataie, fara un motiv anume.



Agresorii au fost retinuti

Imediat la fata locului a sosit un echipaj al politiei. Politistii i-au identificat pe cei doi agresori, tineri din sat, si apoi i-au retinut. In prezent, ancheta a intrat sub coordonarea procurorilor care asteapta concluziile medicilor legisti pentru a face incadrarea faptei. "Noi asteptam concluziile medicilor legisti pentru a face incadrarea faptei. Este vorba de un scandal izbucnit intr-un bar din localitate. Avem doua grupuri: unul din care face parte tatal si fiul si celalalt din care fac parte cei doi agresori. Acestia au fost identificati, retinuti, iar ancheta a intrat sub coordonarea procurorilor. Pana la finalizarea cercetarilor nu putem spune numele celor doi agresori", a declarat Madalin Taranu, purtator de cuvant la Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

fara motiv
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (6)

xenia  | #43212
cu siguranta domnii judecatori vor avea mare mila pt acesti criminali , si -i vor ancheta liberi ..considerind ca nu -s un pericol public. ....
Daca se stia ca terorizeaza tot satul , cum de nu erau la puscarie ....S-a asteptat sa mai omoare citiva oameni nevinovati ???????
laura  | #43213
"Lasand modestia la o parte, pot sa spun ca cei doi chirurgi au facut eforturi foarte mari ca sa-i salveze viata".... Lsand la o parte ironia, cred ca asa ar trebui voi medicii sa faceti tot timpul, fara a va face in titlu de glorie din asta. la cati oameniau murit prin spitale, iar exemplele sunt recente, mai aveti inca multa munca.
Dumnezeu sa v-ajute!
raluca  | #43214
Pt Laura..........pot declara ca esti cam prostuta. Nu cred ca un medic sta cu mainile in san si asteapta sa moara pacientii. Dumnezeu sa te ajute pe tine ca esti cam saraca cu duhul.
felix  | #43215
justitia in Romania este foarte proasta, o sa-i condamne la vre-o 5-7 ani puscarie .din care o sa faca numai 3-4 ani, si unul care fura o paine sau altceva ii da 10 ani.
laura  | #43216
raluca tata, hai sa iti traduc...nu am spus ca medicii stau cu mana in san...am spus numai ca in spitalele din tara mor zeci de oameni, iar uneori, asa cum este cazul de fata, isi fac exemplar treaba. asta nu inseamna ca trebuie sa se laude. e foarte bine ce au facut, dar sa astepte sa fie laudati de alti, deocamdata eu imi aduc aminte de copii de la maternitatea ghencea si de fetita de patru ani decedata in urma unei operatii banale. asa ca abtine-te de la declaratii aiurea. si mai reciteste mesajul, poate, poate pricepi ceva. daca nu...asta e
D.H.  | #43217
In tara asta trebuie sa-ti faci dreptate singur...ca nu ai de ales. Judecatorii si avocatii mananca painea statului degeaba si nu vor sa-si faca treaba deloc. Eu i-as pune pe talhari in piata publica si inainte de executie, ca doar moarte merita nemernicii aia, sa fie batjocoriti, scuipati, unsi cu pacura si pene si sa stea doua zile sa-i vada lumea ca apoi sa fie omorati! Eu asa vad dreptatea! Altfel, daca nu se face asa, va fi mare prapad in Ro! E puterea exemplului. Ia sa vedeti dupa omorarea celor doi infractori daca se vor mai petrece asemenea lucruri!
MOARTE INFRACTORILOR! RUSINE JUDECATORILOR care tin cu infractorii!
Dar, de fapt...eu cred ca si judecatorii trebuie omorati, ca si-asa nu prea au ce face si nu vor sa lucreze!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3285 (s) | 24 queries | Mysql time :0.208318 (s)