National

Taxa auto, in faza finala: ce se intampla cu banii romanilor

Publicat: 13 iun. 2019
1

Guvernul a adoptat un proiect de hotarare pentru a alimenta Fondul de mediu. Asta in vederea finalizarii restituirii taxei auto.

Bugetul Ministerului Mediului va fi suplimentat cu 650 de milioane de lei din fondul de rezerva bugetara a Guvernului. Astfel, vor putea fi returnate in totalitate taxele incasate ilegal de la cetateni in ultimii zece ani la inmatricularea masinilor.

Vestea a venit la putin timp dupa ce ANAF a anuntat ca in jur de 420.000 de contribuabili au primit intre 3 si 5 iunie suma totala de 700 de milioane de lei pentru taxele auto achitate intre 1 ianuarie 2007 si 31 ianuarie 2017. Ministrul finantelor publice Eugen Teodorovici a explicat ca procesul de returnare a taxei auto este momentan in desfasurare si se va incheia in cateva zile.

Cum ar putea fi restituita taxa auto

Taxa de auto poate fi restituita in baza unei cereri si nimic mai mult. Nu mai e necesara anexarea dovezii de plata si a copiilor dupa buletin si certificat de inmatriculare a masinii. Noua masura a venit abia dupa ce Comisia Europeana a aratat ca Romania amana restituirea taxelor auto, lucru care putea atrage dupa sine o sanctiune.

Vezi si: Cele mai bune soferite din horoscop! Trei zodii de femei care dau clasa oricarui barbat la volan

Mai mult, autoritatile din Capitala au fost anuntate anul trecut ca ar putea primi o amenda din partea Curtii de Justitie a Uniunii Europene din cauza intarzierii Guvernului de a restitui taxele auto cerute la prima inmatriculare a masinii.

In ianuarie, reprezentantii Comisiei Europene au subliniat: „Normele romanesti privind restituirea taxelor nu respecta principiile cooperarii loiale, echivalentei si efectivitatii. Daca Romania nu ia masuri in urmatoarele doua luni, Comisia poate decide sa trimita cazul in fata Curtii de Justitie a UE”.

Intr-o lume ideala, taxa auto speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule si taxa pentru emisiile poluante ar fi trebuit sa fie restituite intre 1 ianuarie 2018 si 31 decembrie 2018. Calendarul nu a fost insa respectat, de unde si presiunile din partea Comisiei Europene aduse Guvernului.





Comentarii
  • Bai anaf, dati si dobinda simultan cu taxa, nu dupa o luna, nesimtitilor, va bateti joc de noi ??? este ilogic, de ce ne purtati pe drumuri …….

Adauga un comentariu