News Flash:

Taximetrist exclus din breasla

29 Decembrie 2004
967 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru acuzatii de inselaciune de 500 mii lei, un taximetrist iesean va fi exclus de la dispeceratul firmei la care era arondat, urmand a fi dat afara si de la societatea comerciala la care este angajat •In acelasi timp, la final de an, taximetristii ieseni sunt plimbati inutil de la ARR la Policlinica CFR •Pentru eliberarea licentei, ARR solicita un aviz medical pe care nu il elibereaza nimeni

Unul dintre taximetristii de la firma Lux Taxi Company SRL a fost prins de catre administratorul firmei care ii asigura acestuia dispeceratul, utilizand in interiorul orasului, contrar prevederilor legale, tariful de exterior, de 13.790 lei pe kilometru. Depistarea acestuia a fost urmarea unor reclamatii primite in cursul zilei de ieri de la diversi clienti. Astfel, in cursul zilei de ieri, administratorul firmei de prestari servicii dispecerat taximetrie For You Taxi a hotarat sa il excluda pe Constantin Paduraru, pentru prejudiciul creat imaginii firmei, precum si pentru prejudiciul creat persoanelor inselate. "Aceasta persoana va fi exclusa de la dispeceratul For You, pentru ca acest lucru nu este normal. Le spun de fiecare data sa fie corecti, pentru ca fac firma de rusine", a declarat ieri Paul Tarnovanu, administratorul For You. In acelasi timp, acesta a mai afirmat ca in cursul zilei de astazi va prezenta chitantele cu tariful practicat de soferul de taxi la Autoritatea Rutiera Romana pentru a cere suspendarea atestatului de taximetrist al lui Constantin Paduraru. Aceeasi reactie a venit si din partea directorului firmei la care Paduraru figureaza ca angajat. Contactat telefonic, acesta a declarat ca soferul va fi dat afara fara nici o discutie. "Trebuie sa luam masuri. Acest sofer va fi dat afara din firma. Ori eu, ori soferul, vom despagubi persoana in cauza. Nu pot sa ma cert cu fiecare sau sa stau langa ei in fiecare zi. Acest om face firma de rusine. Eu am auzit ca sunt mai multi care practica acest tip de tarif", a declarat ieri directorul Lux Taxi SRL, Catalin Toderascu. In acelasi timp, taximetristul in cauza a dat o declaratie pe proprie raspundere in care recunoaste, cel mai probabil la vederea chitantelor fiscale, ca a efectuat curse in municipiul Iasi folosind tariful de exterior, incasand o suma modica, in cursul zilei de ieri, de aproximativ 500 mii lei. In acest mod, in cursul zilei de ieri, Constantin Paduraru a efectuat un umar de 9 curse, practicand un tarif care nu era afisat pe portiera masinii.

Taximetristi plimbati aiurea

Pentru eliberarea licentei de transport pentru operatorii in regim de taxi, Autoritatea Rutiera Romana (ARR), Agenta Iasi, solicita un document pe care nu-l elibereaza nimeni. Pe langa alte acte orice cetatean care doreste sa desfasoare activitati de taximetrie are nevoie de un aviz medical si unul psihologic, conform unor prevederi legislative din noiembrie 2004, aplicabile din 15 decembrie. Acest aviz ar trebui sa fie eliberat de Policlinica CFR Iasi, singura unitate specializata din reteaua sanitara a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, abilitata sa elibereze astfel de acte. Dar, Policlinica CFR din Iasi elibereaza doar fise medicale, nicidecum avize medicale solicitate de putin timp de catre ARR. Ca de obicei, birocratia este cauza problemelor care apar in numeroase situatii. Astfel ca taximetristii care au nevoie de prelungirea licentei sunt purtati pe drumuri intre doua institutii, fara a exista in acest moment posibilitatea de rezolvare a acestei situatii penibile, mai ales ca acestia sunt tratati cu atitudinea functionarului plictisit de sarmalele si bautura Craciunului. "Ca de obicei in tara totul se face cu intarziere. Cei de la Policlinica CFR Iasi nu au primit astfel de avize. Este curioasa luarea unei decizii fara ca, de la nivelul Ministerului Sanatatii si Familiei, sa fie trimise in teritoriu actele necesare. Am trimis o adresa catre Ministerul Transporturilor prin care am prezentat situatia absurda in care se afla taximetristii si speram ca va fi rezolvata situatia in timp util", a declarat ieri Mircea Manolache, vicepresedinte al Camerei Taximetristilor Iasi.
Gelu JIREGHIE
Bogdan CATANESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1335 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017707 (s)