News Flash:

Taximetristii nu se grabesc sa obtina aprobarile necesare

30 Ianuarie 2006
970 Vizualizari | 0 Comentarii
•Numai 1.100 de taximetristi s-au prezentat pentru reautorizare pe primul trimestru 2006

Taximetristii nu se ingramadesc sa-si reinnoiasca autorizatiile pentru primul trimestru al anului 2006. Cu doua zile inaintea termenului final de depunere a dosarelor de autorizare, putin peste jumatate dintre taximetristii din municipiu s-au prezentat la primarie. Dintre cele 1.800 masini care circula in regim taxi, pana vineri au fost depuse dosare pentru 1.100 de autovehicule, 241 apartinand operatorilor independenti si 763 societatilor comerciale. "In general, taximetristii lasa depunerea dosarelor pe ultima suta de metri a termenului. De aceea, consider ca vom avea doua zile aglomerate, o adevarata avalansa de dosare", a precizat Adrian Grigorovschi, inspector de specialitate in cadrul serviciului Avize Mici Intreprinzatori al primariei. Daca pana pe 31 ianuarie nu vin toate cele 1.800 de dosare, locurile vor fi considerate vacante si, in urma procedurii legale, vor fi ocupate de operatorii de pe lista de asteptare. Pana in acest moment, la primarie sunt inregistrate pe lista de asteptare 101 masini de la firme si 43 de la operatori privati. "Anul trecut, in urma campaniei de reautorizare, au fost eliberate 200 de locuri. Daca vom avea aceeasi situatie, este posibil ca toate masinile de pe lista de asteptare sa intre la strada", a mai spus Grigorovschi. De fapt, taximetristii trebuie sa-si reinnoiasca doua tipuri de autorizatii. In primul rand, este vorba de autorizatia pentru executarea serviciului public de transport persoane, cealalta viza fiind aplicata pe autorizatia taxi, eliberata de primarie. Bineinteles, pentru vize municipalitatea percepe taxe. Astfel, pentru taxa trimestriala pentru serviciu de transport trebuie platita o suma de 1,4 milioane lei (141 RON). In schimb, pentru autorizatia taxi se plateste diferentiat. Pentru fiecare masina gestionata, firmele vor plati 2,27 milioane lei (227 RON) in timp ce operatorii independenti vor achita 910 mii lei (91 RON).
Lucian SCHIOPU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2974 (s) | 22 queries | Mysql time :0.165846 (s)