News Flash:

Taximetristul de la For You a disparut intre Oradea si Cluj

13 Iunie 2000
1221 Vizualizari | 0 Comentarii
•La aceasta concluzie au ajuns pana acum anchetatorii Nu de mult, un taximetrist iesean de la firma For You a disparut in timpul unei curse spre Oradea. Pe 27 mai, Bogdan Astefanei a anuntat dispeceratul firmei ca va efectua o deplasare la Oradea, cu trei clienti. La sfarsitul saptamanii trecute, masina taximetristului, un Daewoo Espero (proprietatea fratelui sau, Alexandru Astefanei), a fost gasita arsa la 40 de kilometri de Cluj. Autoturismul a fost aruncat in aer de rapitorii taximetristului, dupa un jaf armat comis la un han de la Izvorul Crisului. Cei trei, Vasile Andrei (22 de ani, din Neamt), Terez Samu (24 de ani, din Tirgu Mures, expulzata din Ungaria, unde a fost casatorita, in aprilie) si Daniel Ioan Baciu (21 de ani, student la Facultatea de Drept, din Neamt), au utilizat in timpul jafului arme furate de la o cabana de vanatoare din comuna Ceahlau (Neamt). Apoi, indivizii au luat ostatic pe fiul patroanei localului, pe care l-au eliberat dupa ce au aruncat in aer masina. Bogdan Astefanei nu a fost vazut cu rapitorii sai in timpul jafului si de aceea se banuieste ca a fost ucis de acestia. Autoturismul a fost identificat ca fiind al sau dupa seria sasiului, pentru ca infractorii i-au schimbat numerele de inmatriculare. "Versiunea cea mai probabila este ca infractorii au fugit peste granita. Atacul armat a avut loc atunci cand indivizii au venit de la Oradea. Deci cursa spre Oradea a fost efectuata, iar taximetristul a disparut pe drumul dintre Oradea si Cluj. Deocamdata nu se stie nimic despre Bogdan Astefanei. Trebuie insa sa fie gasit, viu sau mort", ne-a spus colonelul Mircea Artenie, seful IPJ Iasi. Iulian MOFTEESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1240 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015950 (s)