Local

Țeapă de aproape 250.000 de lei! Administrator de firmă din Iași, acuzat de complicitate la evaziune fiscală! Fiscul cere despăgubiri! (Exclusiv)

Publicat: 22 feb. 2021
Un bărbat, cu bancnote în mână
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au trimis în judecată un bărbat acuzat de complicitate la evaziune fiscală

Un bărbat din județul Iași va da ochii cu magistrații. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași îl acuză pe Bradu Stănescu de evaziune fiscală. Administratorul de firmă ar fi mințit autoritățile în privința unor tranzacții comerciale

Țeapă de aproape 250.000 de lei! Un administrator de firmă din Iași este acuzat că a mințit autoritățile! În acest dosar, Fiscul cere despăgubiri! Astfel, la finele săptămânii trecute, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași l-au trimis în judecată pe Bradu Stănescu, sub acuzația de complicitate la evaziune fiscală. Acum, urmează ca Tribunalul Iași să stabilească primul termen al procesului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus anchetatorii și inculpatul, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

Bradu Stănescu, acuzat de complicitate la evaziune fiscală: totul a ieșit la iveală în urma unui control

Oamenii legii au precizat că Bradu Stănescu a intrat în vizorul lor în urmă cu aproximativ șase ani.

„În fapt, s-a reținut că, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, pe data de 13 februarie 2015, prin evidențierea în declarația informativă privind livrările / prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național D394, aferentă trimestrului al patrulea din 2014, a unor livrări nereale de bunuri și servicii către o firmă, în cuantum de 774.105 lei (624.278 de lei bază impozabilă și 149.827 lei TVA), l-a ajutat pe numitul G.S. să evidențieze achiziții fictive în D394”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Anchetatorii ieșeni au mai arătat că totul a ieșit la iveală în urma unui control efectuat de către finanțiști în documente. Astfel, inspectorii au constatat că existau unele neconcordanțe între datele trecute în actele firmei și starea de fapt reală. Atunci, reprezentanții Fiscului i-au anunțat pe oamenii legii cu privire la aceste neconcordanțe și, astfel, a fost declanșată ancheta. După audieri și după efectuarea cercetărilor, procurorii ieșeni au dispus acum trimiterea în judecată a lui Bradu Stănescu, sub acuzația de complicitate la evaziune fiscală.

Fiscul cere despăgubiri

Anchetatorii ieșeni au adăugat că scopul trucării documentelor era ca o societate comercială să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

„În acest mod, prejudiciul astfel cauzat bugetului de stat de către administratorul firmei a fost de 249.528 de lei, din care TVA – 149.644 de lei – și impozit pe profit – 99.884 de lei. Facem precizarea că trimiterea în judecată constituie doar o etapă procesuală care, în nicio situație, nu poate înfrânge prezumția de nevinovăție”, a încheiat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

De remarcat este faptul că, în ultimul deceniu, sute de ieșeni au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni cu caracter economic. De altfel, mai mulți membri ai clanului Stănescu, din județul Iași, au fost cercetați, audiați, trimiși în judecată și chiar condamnați definitiv pentru comiterea unor țepe de acest gen. „Rețeta” este, în general, aceeași: completarea și depunerea unor documente privind efectuarea unor tranzacții fictive, pentru a scăpa de plata datoriilor la stat.





Comentarii
  • La Asociatia de proprietari PT7 Socola cand ajungeti in control pentru ca noua administratora (are mai putin de 1 an de cand este in functie) a inceput cu subsolurile de la blocurile administrate. Mai exact solicita reparatii fictive facuta la preturi exagerat de mari de catre firme agreate doar de ea (PFA din Horlesti Sat Rediu).

Adauga un comentariu