News Flash:

Teapa de peste 1,6 miliarde fabricilor de bere din Iasi si Suceava

8 Martie 2002
1069 Vizualizari | 0 Comentarii
•Administratorii unei firme iesene au fost acuzati ca au achizitionat, de la societatile Zimbru SA Iasi si Bermas SA Suceava, importante cantitati de marfuri, pe care le-au achitat cu 11 cecuri falsificate si fara acoperire, in valoare de 1,3 miliarde de lei

Toti cei trei asociati ai societatii comerciale Prigan SRL Iasi, Sorin Tanasa, Cornel Marian si Lucian Cartas, au fost trimisi ieri in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatorie, sub acuzatiile de emiterea unor cecuri falsificate si fara acoperire. Cei trei sunt asociati la Prigan SRL Iasi de mai mult timp, societatea in cauza fiind profilata pe comertul cu ridicata de bauturi alcoolice. Firma mentionata are cont deschis la BancPost Iasi, unde toti au drept de semnatura in banca. Potrivit rechizitoriului intocmit de anchetatori, cei trei barbati ar fi achizitionat de la firmele Zimbru SA Iasi si Bermas SA Suceava, importante cantitati de marfuri, pe care le-au achitat cu cecuri carora le lipsesc unele dintre elemente esentiale sau cu datele false.
In cadrul derularii unor afaceri comerciale cu fabrica de bere Bermas din Suceava, Sorin Tanasa, administratorul principal, a negociat un contract de vanzare-cumparare in sistem en-gross a unor sortimente de bere fabricate la unitatea suceveana. El a achizitionat 21 instalatii de racire a berii, 507 butoaie tip KEG, ambalaje si navete tim Bermas, plus o importanta cantitate de marfa, in valoare de 273 milioane de lei. Cu toate ca stia ca firma sa este in interdictie bancara, in cursul lunii decembrie 2000, Tanasa a emis in favoarea Bermas Suceava mai multe cecuri fara acoperire pentru suma de aproximativ 1,3 miliarde de lei. Prejudiciul a fost stabilit de comun acord intre cele doua parti, dupa efectuarea unui punctaj comun. Cornel Marian a fost acuzat ca, in perioada septembrie - octombrie 2000, a emis, in cadrul unor relatii de afaceri cu Bermas SA Suceava si Zimbru SA Iasi, un numar de 8 file cec fara unele dintre elementele esentiale sau chiar cu date false. Al treilea asociat, Lucian Cartas, a fost si el acuzat ca, in cursul lunii octombrie 2000, a emis in favoarea Bermas un cec cu data falsa. Urmare a acestor escrocherii, pe 2 februarie 2001, reprezentantii SC Bermas SA s-au adresat cu o plangere la Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava, in care au reclamat faptul ca administratorii de la Prigan Iasi au emis cecuri in valoare de 300 milioane de lei, refuzate la plata, din cauza lipsei totale a banilor in conturile din banca. Tot in acea perioada de timp, firma Prigan a ridicat de la Zimbru SA Iasi marfuri in valoare de aproximativ 31 milioane de lei, pe care le-a platit cu 3 cecuri fara acoperire. De aceasta data, filele cec fusesera emise de Cornel Marian. Cu toate ca firma Prigan se afla la data derularii afacerilor in interdictie bancara, cei trei asociati au fost scosi de sub urmarire penala. Ulterior, cercetarile au luat o si mai mare amploare, dosarul fiind preluat de anchetatorii ieseni. Procurorul Emilian Eva, din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, cel care s-a ocupat de instrumentarea cazului, a hotarat, in final, trimiterea in judecata a asociatilor de la Prigan SRL Iasi. In cursul acestei luni, dosarul cu pricina va ajunge pe rolul instantei iesene.
Nicu SAMSON
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1376 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012751 (s)