News Flash:

Teapa guvernamentala

12 Iunie 2005
1166 Vizualizari | 0 Comentarii
•Executivul a introdus in Fondul Proprietatea actiunile a patru firme din Iasi: Fortus SA, Comtom SA, Tamaz Frigocarne SA si Familial Restaurant SA •La fostul Combinat de Utilaj Greu nu mai lucreaza decat vreo doua mii de oameni, care isi primesc salariile cu taraita, iar la Comtom SA au mai ramas zece angajati •Fostii proprietari de imobile nationalizate, ale caror proprietati nu mai pot fi restituite in natura, vor primi actiuni la Fondul Proprietatea •Trei dintre firmele propuse din judetul Iasi sunt fie falimentare, fie sub sechestru, fie ipotecate la banca

Nu ajunge ca aproape trei sferturi din populatia Romaniei traieste in saracie, mai era nevoie ca si cei care au suportat abuzurile regimului comunist sa beneficieze de o adevarata teapa. Prin declaratiile sale, actualul deputat PNL Traian Dobre nu face altceva decat sa arunce praf in ochii iesenilor, entuziasmandu-se in fata unei decizii guvernamentale adoptate in urma consultarii unor date economice vechi si depasite. Cum poate Dobre, autointitulat om de afaceri, sa sustina ca activele de la Comtom SA sau de la fostul CUG, acum Fortus SA, mai pot fi rentabilizate, daca nu doar printr-o atitudine demagogica! Traian Dobre ii poate pacali doar pe sefii sai liberali de la Bucuresti sau pe romanii din restul tarii, dar nu pe iesenii care stiu ca de la cele doua firme mai poate fi folosit doar praful de pe toba. Fostii proprietari, in loc sa primeasca despagubiri financiare pentru imobilele confiscate de comunisti, primesc doar vorbe goale si promisiuni neacoperite, probabil pentru a fi inselati inca odata. Cameleonismul politic continua si acum, la peste 15 ani de la evenimentele din Decembrie 1989, cand au fost facute numeroase promisiuni de respectare a dreptului proprietatii. Opinia publica va trebui sa fie mai atenta atunci cand este chemata la alegerile generale, pentru a nu mai fi trimisi in Parlament oameni care se folosesc de functie pentru a-si umple doar propriile buzunare, pentru care fotoliul parlamentar este un loc din care sa poata fi obtinute comisioane grase.

Guvernantii au gasit solutia pentru despagubirea fostilor proprietari de imobile nationalizate, ale caror proprietati nu mai pot fi restituite in natura. Acestia vor primi actiuni la Fondul Proprietatea, fond ce va fi constituit din participatiile statului la societatile comerciale. La prima vedere pare o idee buna, dar cand este parcursa lista cu societatile comerciale ale caror actiuni vor intra in acest fond devine evident de ce fostii proprietari nu vor altceva decat sa-si primeasca imobilele inapoi. Executivul isi inchipuie ca va scoate profit din activitatea unor firme precum Fortus SA, Comtom SA sau Familial Restaurant SA. La fostul Combinat de Utilaj Greu, acum Fortus SA, nu mai lucreaza decat vreo doua mii de oameni, care isi primesc salariile cu taraita, iar la Comtom SA au mai ramas zece angajati. Despre restaurantul Familial, numai de bine: in ultimii ani, a beneficiat de investitii si s-a transformat dintr-o carciuma de cartier intr-un restaurant de mana a doua, unde se mai tin si nunti din cand in cand. Senatorul Varujan Vosganian si mai nou liberalul deputat Traian Dobre considera insa ca fondul va fi un succes. Ieri intr-o conferinta de presa, cei doi au prezentat cu multa importanta viitorul Fond Proprietatea. Va fi cel mai mare fond de acest fel din Europa Centrala si de Sud-Est. Din cauza tergiversarii problemei, statul a fost foarte darnic, au fost doua dintre declaratiile de ieri. "Veti zambi cand veti vedea ce societati din Iasi vor fi introduse in acest fond, dar este vorba despre valoarea activelor", a spus si doctorul in economie Traian Dobre. Pentru a nu se certa toti pe actiunile de la restaurantul Familial, unde merg iesenii din cartierul Alexandru cel Bun sa bea o bere, guvernul a mai introdus pe lista fondului firme precum Compania Nationala Posta Romana, Romtelecom, Oil Terminal SA, Electrica SA, Transelectrica SA sau Banca Comerciala Romana SA. Participatiile statului la aceste societati comerciale variaza intre patru la suta si suta la suta. Fondul va fi constituit din participatiile statului la societati comerciale, dar va avea actiuni proprii care urmeaza a fi listate la bursa. Din cauza puterii slabe de absorbtie a pietei romanesti, exista posibilitatea ca actiunile Fondului Proprietatea sa fie listate la o bursa straina, in conditiile in care managementul fondului va fi asigurat de o firma specializata care va fi stabilita prin licitatie. Legea referitoare la crearea Fondului Proprietatea, pentru despagubirea fostilor proprietari de imobile nationalizate, ale caror proprietati nu pot fi restituite in natura, face parte din pachetul de legi pentru care guvernul vrea sa-si asume raspunderea.

Fortus SA sub sechestru

La Fortus SA, posibilii despagubiti vor gasi doar probleme, datorii si active puse sub sechestru. Singurele bunuri care au mai fost libere de orice sarcina au fost gajate saptamana trecuta, pentru un credit de 8 miliarde lei, necesar platii salariilor restante. Activele de la Fortus SA au fost sechestrate de Directia Generala a Finantelor Publice ale Judetului Iasi inca de anul trecut, cand Fortus SA a inceput sa isi semneze singura necrologul. Datorii care tind sa ajunga la o mie de miliarde lei, salariati nemultumiti, care la fiecare doua zile fac greva pentru ca nu primesc la timp salariile, si interese obscure: asta vor gasit despagubitii la Fortus SA. Statul detine in acest moment un procent de 21 la suta din actiuni, prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Comtom SA - falimentara

Doar ruinele caracterizeaza in acest moment fostul Combinat de crestere a porcilor de la marginea municipiului Iasi, din comuna Tomesti, prin care bate vantul. Datoriile sunt peste 100 miliarde lei iar activele sunt, ca si in cazul Fortus SA, puse sub sechestru. De ce ar interesa ruinele din Tomesti pe cei care vor fi despagubiti, in conditiile in care halele Comtom SA au fost scoase la licitatie de mai bine de 5 ori, fara a fi gasit un cumparator? Stiu cel mai bine guvernantii. Statul detine peste 94 la suta din ruinele de la Tomesti, care au mai fost si deposedate de fierul vechi, in ultimii doi ani.

Disparitia Familial

Conform bursei electronice, SC Restaurant Familial SA Iasi a fost inchis cu doua luni in urma, firma fiind delistata de pe Bursa electronica Rasdaq. In acelasi timp, din semestrul doi al anului 2003, unitatea nu a mai depus nici o raportare la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Capitalul social al restaurantului este de numai 199 milioane lei (aproape pretul unui autoturism Logan - n.r. ), impartit in 442 de actiuni. La aceasta unitate, statul detine, tot prin AVAS, 13 la suta din capitalul social, adica putin peste 20 milioane lei, care urmeaza a fi impartite celor care vor fi despagubiti.
Cristian MATASA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1343 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018590 (s)

loading...