News Flash:

Teapa lui Gheorghita

2 Iulie 2007
9718 Vizualizari | 12 Comentarii
Bogdan Gheorghita
• Avocatul Bogdan Gheorghita, fiul procurorului DNA Corneliu Gheorghita, a intrat sambata in forta peste proprietarul unui teren din Soseaua Barnova nr. 13 • Pentru a-l calma pe baiatul procurorului, care a venit cu agenti de paza si cu muncitori, oamenii au fost nevoiti sa cheme Politia • Pentru acel teren pe care a vrut sa intre Gheorghita exista doua acte de proprietate • Cu toate ca fiul procurorului a cumparat terenul cu 22 mii Euro, iar acum valoreaza 100 mii, acesta nu poate intra in posesie pentru ca exista deja un proprietar • Gheorghita sustine ca ar fi fost inselat de o agentie imobiliara din Iasi care a intermediat tranzactia • Afacerile dubioase ale avocatului Gheorghita capata deja notorietate dupa ce a cumparat o moara de la un urmarit general si dupa ce a achizitionat grau sustras din rezerva de stat


Fiul procurorului Corneliu Marian Gheorghita a luat o teapa de aproximativ 100 mii Euro intr-o afacere care parea cat se poate de profitabila. In urma cu doua zile, Bogdan Tudor Gheorghita a incercat sa-si remedieze greseala facuta si a dat buzna peste proprietatea unui batran din Barnova pentru a-si lua o suprafata de 1.000 metri patrati de teren. De frica sa nu fie luat la bataie de vechiul proprietar al terenului, Bogdan Gheorghita a venit cu inca sase agenti de paza de la firma IGS. Scandalul a inceput sambata dimineata, in jurul orei 8.00, atunci cand baiatul procurorului DNA, impreuna cu agentii de paza si cu alti sase muncitori, au rupt gardul lui Neculai Horghidan, vechiul proprietar, si au patruns acolo pentru a instala niste stalpi de marcare a terenului in cauza. Nu a apucat sa bata in pamant acei stalpi de metal pentru ca oamenii s-au alarmat si i-au dat afara pe oamenii lui Gheorghita. Pentru ca scandalul era pe cale sa ajunga si la o incaierare violenta, a intervenit si Politia. Cu un dosar de acte in brate, Bogdan Gheorghita era hotarat ca face legea acolo si era sigur ca va intra pe acel teren chiar in prezenta politistilor care incercau sa calmeze spiritele. Chiar daca spunea in stanga si in dreapta ca este proprietarul acelui teren, fiul procurorului a fost pus in fata unui fapt cel putin inedit: pe aceeasi suprafata de teren Neculai Horghidan avea titlul de proprietate inca din anul 1992. "Eu am cumparat acest teren cu acte in regula inca din anul 1986. Pentru ca legile de atunci spuneau ca orice teren cumparat intra in proprietatea statului, a fost luat de stat. Dupa Revolutie, in 1992, am intrat eu in posesia lui si mi-am facut titlul de proprietate", a declarat Neculai Horghidan, batranul peste care a intrat sambata Bogdan Gheorghita. Scandalul de sambata s-a terminat in jurul orei 12.00.

Teren de 100 mii Euro

Astazi, 2 iulie 2007, se implinesc exact doi ani de cand a fost incheiat actul de vanzare-cumparare intre Victor Tarabuta si avocatul Bogdan Gheorghita. Pretul declarat al acestei tranzactii a fost la vremea respectiva de 580 milioane lei (580 mii RON). In fata notarului public Camelia Norocea, vanzatorii au declarat ca terenul nu se afla in litigiu si ca nu este scos din circuitul civil. In prezent, un metru patrat de teren in acea zona, pe Soseaua Barnova nr.13, este cel putin 100 Euro. La un calcul sumar se ajunge la suma de 100 mii Euro ca valoare prezenta a celor 1.000 metri patrati. Astfel, in doar doi ani de zile, fiul procurorului Corneliu Marian Gheorghita, de la Directia Nationala Anticoruptie Iasi, ar fi avut de castigat cel putin 2,5 miliarde lei (250 mii RON). "Domnul Gheorghita nu poate veni asa, pur si simplu, sa intre pe terenul pentru care Neculai Horghidan are titlu de proprietate. Dumnealui trebuia sa vina cu executorul judecatoresc in baza unei hotarari judecatoresti si a unui titlu executoriu, nu cu agentii de paza. Singura care este in masura sa rezolve aceasta situatia este instanta de judecata, nu violenta sau contractele de vanzare cumparare", a declarat avocat Catalina Pintilie, care apara interesele familiei Horghidan. Trebuie mentionat ca Bogdan Gheoghita a facut plangere penala impotriva lui Horghidan pentru tulburare de posesie, insa a fost solutionat cu neinceperea urmarii penale.



Povestea terenului

Acest teren pe care a vrut sa intre cu forta Bogdan Gheorghita a apartinut in trecut familiei Rotaru. In anul 1966 a avut loc partajul intre cei sase copii. In anul 1986, Elena Hertanu, unul dintre mostenitorii lui Constantin Rotaru, a vandut o suprafata mai mare de teren, de 3.485 de metri patrati, lui Neculai Horghidan. Imediat dupa aceasta tranzactie, terenul a intrat in proprietatea statului, dupa care in anul 1992 a fost intocmit titlul de proprietate. Dupa anul 2000, Constantin Rotaru, fratele Elenei Hertanu, vinde o suprafata de teren de 1.000 metri patrati catre Zenovia Gutu. Amplasamentul acestei parcele era in centrul suprafetei mai mari cumparate de Neculai Horghidan. De aici a inceput tot scandalul. Rotaru a vandut acea suprafata de teren in baza actului de partaj din 1966. Mai mult, acesta avea deja inscris terenul la Cartea Funciara. "Constantin Rotaru a intabulat aceasta suprafata de teren in baza unei hotarari judecatoresti care nu era definitiva. Eu ma judec pentru acest teren inca din anul 1990 si am obtinut trei hotarari judecatoresti", a precizat Neculai Horghidan. Trebuie mentionat ca acesta s-a judecat pentru mai multe parcele pe care le cumparase initial de la Elena Hertanu. In continuarea traseului urmat de acest teren, dupa ce a fost cumparat de Zenovia Gutu, acesta l-a vandut la randul sau si a ajuns in proprietatea lui Victor Tarabuta. Prin intermediul agentiei imobiliare Carina, Bogdan Gheorghita a ajuns sa cumpere terenul de la Victor Tarabuta. Astfel s-a ajuns in situatia ca pentru aceeasi suprafata de teren sa exista doua titluri de proprietate. "Cei care m-au dus pe mine in eroare de fapt au fost cei de la agentia imobiliara Carina. Imi dau seama ca nici omul care era proprietar pe terenul acela nu are nici o vina, dar nici mie nu-mi convine sa platesc taxe la stat fara sa pot beneficia de acel teren. Consider ca Oficiul de Cadastru nu trebuia sa intabuleze terenul pe numele lui Constantin Rotaru pentru ca a vazut ca era deja un titlu de proprietate", a declarat Bogdan Gheorghita.



Afaceri cu un urmarit general

Ghinionul in afaceri al lui Bogdan Gheorghita a devenit deja notoriu. Inainte de a ajunge avocat acesta se ocupa cu tot felul de afaceri in domeniul panificatiei, insa de cele mai multe ori apela la ajutorul tatalui sau pentru a fi salvat atat financiar, cat si sa se razbune pe partenerii sai de afaceri. Mai multi afaceristi s-au plans de complotul facut de Bogdan Gheorghita impreuna cu tatal sau, in sensul ca acolo unde afacerile fiului mergeau prost sau iesea in pierdere intervenea tatal cu aranjarea unui dosar penal de coruptie impotriva acelor parteneri de afaceri. Pe langa acest aspect relatat amplu in alte materiale publicate in ZIUA de Iasi, in urma cu cativa ani Bogdan Gheorghita a cumparat o moara care valora cateva miliarde de la un urmarit general. Mai concret, Calin Mihociu, un afacerist din Vaslui, era urmarit general intr-un dosar de asasinat si in alte dosare de inselaciune sau evaziune fiscala si dupa ce a sustras o moara i-a vandut-o lui Bogdan Gheorghita. De asemenea, Bogdan Gheorghita ar fi achizitionat o cantitate importanta de grau care fusese furat din rezerva de stat.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

povestea terenului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (12)

kk  | #15042
ce fata de avorton are
Anonim  | #15043
Buna ziua. Eu tot nu inteleg : cum transforma unii leul vechi in RON ?? Exemplu : 580 milioane lei (580 mii RON) si 2,5 miliarde lei (250 mii RON). In concluzie : 100 mii RON este cat ? 100 milioane sau 1 miliard ????? Va rugam sa va trimite-ti redactorul sa faca clasa a 4-a si a 5-a. Multumim
Gabi Ptcu  | #15044
Camelia Norocea ce a verificat?Sau a fost bucuroasa ca a luat spaga de la dl. avocat Gheorghita? Este primul vinovat aici, legea tre sa-si spuna cuvantul. Sau o lasam pe dna notar sa faca prostii in continuare, sa-l ajute pe Norocea Radu in afacerile si contractele dubioase, etc. Mai graim.............
DNA-ul lui peste  | #15045
Copiii de politai, activisti de partid - mai nou - de deputati si de procurori, sunt infractori cu totii, sub protectia parintilor lor. Ca sa-si justifice activitatea se dau oameni de afaceri cu diploma de jurist cumparata la particular. Ca pe vremuri. Doar ca acum ei fac si legea.
Io  | #15046
Domnule Anonim, nu dati astfel de sfaturi in conditiile in care aveti o problema cu gramatica."trimite-ti" il desparti daca iti trimiti tu tie ceva. Dar daca indemni pe cineva sa trimita ceva undeva, forma e "trimiteti". Ia tu frumusel tot cartea aia de-a 5-a, si te asezi in banca linga domnul ala de-l inviti la scoala, si mai faceti un X si O, mai desenati un calaret pe banca, vedeti voi...
Madalin  | #15047
Nu, nu are fata de avorton are fata de mafiot, baiat de bani gata si se crede smecher ca-i odrasla lui tata!
ccc  | #15048
Ce fata de infractor are .
cititor  | #15049
acum ati schimbat pseudonimul ala de nemtanu cu boacna! la toate chestiile de scandal bagati acest nume! ar trebui sa fiti corecti si sa semneze cine scrie nu sa fie pagini intregi semnate de un pseudonim!
VERDE  | #15050
UN FRAIER
clawdyu  | #15051
bogda ghiorghita are fata de puscarias si e un fraier umbla cu magarii bye
Ghitza Brasoveanu  | #15052
Uite, si in Teleorman in Alexandria este un procuror asemanator.
Proprietatea lui este vecina cu a mea .
A venit prin 2002 si l-a fraierit pe vechiul propietar si i-a luat casa si terenul.
Desi casa pe care a cumparat-o era construita pe granitza cu propietatea mea procurorul pretinde acum ca mai are "ceva teren" in spatele casei lui, adica in propietatea mea .
Pentru a demonstra acest lucru si-a montat un gard la strada mai spre in strada, adica ocupand din spatiul primariei, si in fatza stalpului casei mele blocandu-mi accesul spre strada, intra in curtea mea la discretzie pe baza de hotarari prezidentiale date arbitrar de colegii lui de la judecatoria Alexandria, care se contrazic una pe cealalta si chiar si in lipsa lor sau dupa ce acestea nu mai au valabilitate, distruge prin curtea mea, isi arunca gunoiul in magazia mea, isi face geam spre propietatea mea desi acest lucru este interzis prin lege, si tot el este gasit nevinovat de justitia din Teleorman .

Catre Ministrul Justitiei: Cei de la UE zic ca in Romania nu este justitie, si au dreptate.
Eu va spun : luatzi-ma in seama, caci vetzi stirbi incercand sa ma rumegatzi !!!!!
mihai valinte  | #127228
exista o mafie in pri,arie cadastru avocati notari anchetati si i gasiti
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1644 (s) | 22 queries | Mysql time :0.032628 (s)