News Flash:

Teatrul National Iasi (studioul "Teofil Valcu")

20 Aprilie 2001
1256 Vizualizari | 0 Comentarii
"Pescarusul" - o noua viziune

Am vazut multe spectacole cu "Pescarusul" lui A.P. Cehov - unele foarte bune, realizate de regizori importanti si cu distributii mari; cel mai bun ramane, pentru mine, spectacolul Catalinei Buzoianu, de la Teatrul Mic din Bucuresti.
Dar iata, in actuala stagiune a Teatrului National "Vasile Alecsandri", un spectacol cu aceeasi piesa, in regia actorului Vitalie Bichir si cu interpreti foarte tineri - studentii anului IV de la Facultatea de Teatru a Universitatii de Arte "George Enescu" din Iasi (clasa Cornelia Gheorghiu, Emil Coseru). Spun de la inceput si fara nici o retinere: un spectacol minunat, de o frumusete pura, novator ca viziune regizorala si interpretare, propunandu-ne gandirea tinerei generatii de creatori - generatia secolului XXI. Renuntand la toate poncifele teatrale, despartindu-se de manierele traditionale, regizorul si interpretii mizeaza pe capacitatea lor de inventie scenica, de spontaneitate, de expresivitate juvenila (in cel mai frumos inteles al cuvantului), de sinceritate netrucata, venind in intampinarea gustului unui public deschis spre noutate. Din acest punct de vedere, ei sunt in acord absolut cu Cehov, care, chiar in aceasta piesa, afirma ca teatrul contemporan e numai rutina si prejudecata si ca e nevoie de forme noi.
Vitalie Bichir - care si-a dovedit disponibilitatile creatoare si in alte incercari anterioare (la Brasov, cu o piesa de Matei Visniec, si la Centrul Cultural Francez din Iasi cu o dramatizare dupa Dostoievski) - isi afirma, din ce in ce mai sigur, calitati regizorale surprinzatoare, intuitii de mare originalitate, capacitate inedita de lectura a textului dramatic si de expresie scenica foarte plastica si dinamica. In cazul Pescarusului, el a demontat textul cehovian si l-a remontat dupa o logica proprie, fara a-i afecta spiritul, poezia, emotia, fara a lasa in afara nimic din ceea ce a vrut Cehov sa spuna, pastrand intregi caracterele si relatiile, atmosfera si conflictele, psihologiile si tensiunea interna a dramei. Totul este insa curatat de orice incarcatura inutila - de la costumatia personajelor la decor si de la miscare la rostirea replicilor. Costumatia e minima, lasand trupurile tinere ale actorilor sa-si etaleze frumusetea si prospetimea, iar decorurile lipsesc cu desavarsire; in scena - doar zece scaune si un cearsaf alb - dar nici o clipa ea nu pare goala, caci spatiul dramatic primeste consistenta de la actori, din dispunerea lor in scena - mereu altfel in fiecare moment - din miscarea, gesturile, privirile, tacerile si asteptarile lor, adica din felul cum participa la crearea cadrului chiar si atunci cand nu sunt implicati direct in actiune. Este aici un model de folosire a corpurilor in locul obiectelor cu care scenografia traditionala umple, de regula, spatiul scenei. Scena insasi nu e cea italiana, nu e limitata "cutie cu iluzii", inchisa, despartita de public prin proscenium, ci un spatiu deschis, care primeste sensul nelimitarii tocmai prin nelimitarea dinamicii trupurilor. Asadar, decorul uman face inutila orice alta mobilare a spatiului dramatic, cadrul viu obtinut astfel esentializeaza atmosfera, creeaza sensuri pline de semnificatie, emotie, ritm si plasticitate.
Niciodata personajele acestei piese nu mi s-au parut atat de vii, de animate de flacara pasiunilor, dorintelor, tristetilor lor. Ele vorbesc mult, rad, plang, canta, danseaza, se zbuciuma, se chinuiesc in efortul de a se intelege si suporta, de a se descoperi, de a-si infrunta destinul. Niciodata nu am vazut folosit mai judicios si mai plin de sens simbolul pescarusului. De obicei, pasarea impuscata era chiar o pasare (reala sau de recuzita) adusa si aruncata la picioarele Ninei Zarecinaia. Vitalie Bichir a creat un personaj de o frumusete fascinanta, care se implica in actiune, ii vegheaza, ii insoteste pe Kostea Treplev si pe Nina in actiunile lor, se contopeste cu ei in unele momente, iar acestia isi asuma destinul lui - asumare care e insasi esenta piesei cehoviene. Felul cum se realizeaza in scena aceasta splendida metafora este tulburator; e ca si cum un poet inspirat ar spune cea mai frumoasa poezie despre viata si moarte, despre aspiratia spre taina creatiei desavarsite - aspiratie care e atat a lui Treplev, cat si a Ninei - cu nuantari diferite pentru fiecare. Treplev se prabuseste sub apasarea imposibilitatii de a atinge absolutul ravnit, iar Nina accepta jertfa compromisului si a rutinei de dragul artei sale.
Jocul actorilor-studenti e tineresc, viu, dinamic, nuantat de o mare sinceritate, acuratete a miscarii si rostirii; vocile lor sunt curate, intonatiile sunt cand calde, cand taioase, cand sfasietoare. Meritul e al intregii echipe, care se prezinta omogena, asigurand unitatea de ton si de stil a spectacolului. Distinctiile sunt greu de facut intr-o asemenea situatie. Totusi: Marius Manole impune un Kostea Treplev ravasit de dramatismul aspiratiei lui, de neintelegerea celor din jur si de propria-i imposibilitate de a-si realiza sau macar de a-si intelege pana la capat sensul aspiratiei. Actorul patrunde in interioritatea complexa a personajului, infiorat de drama existentiala a acestuia, asumandu-si-o; el are o reala capacitate de a-si incarca personajul cu autentica emotie si in acelasi timp, de a-l supraveghea rational si a-l comunica spectatorilor cu forta dramatica. Mijloacele lui actoricesti sunt stapanite cu precizie; are nerv interior si dinamism scenic, autocontrol asupra intregii evolutii - de la gest la rostire si de la inflexiunile vocii la starea generala a personajului.
O foarte sensibila prezenta scenica este Ionela Hanganu, in rolul Pescarusului - personaj-metafora, cum spuneam, inventat de regizor. Senzatia de zbor, de pasare-destin pe care actrita o confera personajului prin intreaga ei evolutie, modul in care se implica in relatia scenica, sporind dramatismul continut al celorlalte personaje, sunt cu adevarat demersuri inedite - regizorale si interpretative. Frumusetea corpului, expresivitatea chipului, eleganta si plasticitatea miscarii si gesticii si, mai ales, inflexiunile vocii - acel tipat al pescarusului, cu nuantarii tragice, premonitorii, toate intregesc un personaj pe cat de inedit pe atat de frumos si iscusit circumscris ansamblului scenic.
Cristian Popa, in rolul lui Trigorin si Emilian Oprea, in rolul Doctorului Dorn, evolueaza cu distinctie, colorandu-si personajele cu nuante exacte; cel dintai - marcat de o tristete existentiala, de sfanta nemultumire de sine a creatorului, dar si de incertitudini, de indecizii ale barbatului fermecator, dominat de fluxurile sentimentale ale Arcadinei si de pasiunile admirative ale Ninei Zarecinaia; cel de-al doilea - sobru, inteligent, usor dezabuzat, e un pion de fragil echilibru in deconcertarea generala a celorlalte personaje. Sunt doua roluri excelent interpretate.
Inca o mentiune speciala mai facem: Elena Andron in rolul Masei. Adanca tristete a personajului - decurgand din dureroasa neimplinire a iubirii pentru Kostea si din acceptarea deznadajduita a casatoriei cu modestul Medvedenko - are, in interpretarea actritei, profunzime, fior dramatic autentic. Momentele ei de veselie sunt inteligent trucate, rasul ei e dureros, numai plansul e sincer si disperat.
Evolutii bune, dovedind exacta intelegere a psihologiei si starii dramatice a personajelor au Florentina Tilea (Nina), Ludmila Filip (Arcadina), Liviu Pintileasa (Sorin), Luiza Malasinca (Polina), Marius Nastrusnicu (Samraev) si Alin Florea (Medvedenko).
Ideea conducerii Teatrului National de a prelua pe afisul sau acest spectacol a fost excelenta, caci astfel poate fi vazut de toti adevaratii iubitori de teatru.
Stefan OPREA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 22 queries | Mysql time :0.040327 (s)