News Flash:

Simirad acuza:

Tele M face presiuni pentru fraudarea unei licitatii de 14 milioane euro

15 Septembrie 2010
3011 Vizualizari | 0 Comentarii
• Maricel Popa, patronul ALDP Iasi, si Danut Prisecariu, patronul postului de televiziune Tele M, sunt acuzati de Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean Iasi, ca fac presiuni pentru reluarea unei licitatii cu fonduri europene • Simirad sustine ca asupra sa au fost facute mai multe presiuni, pentru ca actualul castigator al licitatiei sa fie indepartat, pentru a se face loc unei alte firme

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Constantin Simirad, acuza doi afaceristi ieseni ca fac presiuni, pentru a relua o licitatie de reabilitare a unui drum judetean, cu fonduri europene. Cei vizati sunt Maricel Popa, patronul societatii Antrepriza de Lucrari Drumuri si Poduri (ALDP) SA Iasi, si Danut Prisecariu, cel care detine postul de televiziune Tele M. In emisiunea Martor Incomod, din data de 8 septembrie, a fost prezentat cazul atribuirii licitatiei de modernizare a drumului judetean Iasi - Botosani firmei Euroconstruct Group SRL Iasi, pentru suma de 47 milioane lei. In emisiune a fost prezent si avocatul ALDP Iasi, dar nici un reprezentant al Consiliului Judetean. Postul de televiziune patronat de Danut Prisecariu prezinta cazul in felul urmator: "In emisiunea <> de astazi, 8 septembrie 2010, v-am prezentat modul in care o societate comerciala este favorizata de reprezentantii Consiliului Judetean Iasi, pentru a castiga o licitatie cu fonduri europene, in valoare totala de aproximativ 14 milioane de euro". Seful judetului sustine, insa, ca s-au facut presiuni asupra sa, pentru ca licitatia sa fie atribuita ALDP si Viarom Construct. Desi autoritatea judeteana a stabilit un castigator, licitatia a fost contestata tocmai de ALDP, si nu o singura data, ci de mai multe ori. In instanta, exista deja o actiune depusa de ALDP impotriva deciziei CJ, lucrarile la drum fiind blocate tocmai din aceasta cauza. Simirad sustine ca refuzul sau, de a ceda presiunilor, a condus la valul de atacuri al firmelor descalificate. Constantin Simirad a precizat ca va actiona in instanta conducerea postului de televiziune, dar si ca va face o plangere la Consiliul National al Audiovizualului (CNA), la adresa Tele M, pentru afirmatiile facute in emisiune. "Am sa fac o plangere la CNA si la alte institutii abilitate. Ei exercita public presiuni pentru a impune o alta firma, iar eu nu vreau sa expun un proiect atat de important, doar ca asa vor unii. Fac presiuni ca sa castige Viarom Construct SA si cei de la ALDP", a adaugat presedintele Constantin Simirad. Seful CJ sustine ca a facut o adresa oficiala, prin care a solicitat si inregistrarea emisiunii, nemultumit pentru ca nu i s-a solicitat un punct de vedere asupra celor afirmate de reprezentantii ALDP. "Am solicitat celor de la Tele M sa-mi trimita caseta cu inregistrarea emisiunii respective. Ei au facut presiuni sa sustina o anumita firma la licitatia pentru acel drum. Este o licitatie dificila, iar acum vad ca suntem impiedicati. Noi vom face o plangere penala, pentru ca nu este normal ceea ce se intampla. La acea emisiune, a venit avocatul unei firme cu un scop clar. Ma deranjeaza ca se trag concluzii pripite", a spus Constantin Simirad. In schimb, Maricel Popa nu a putut fi contactat, pentru a comenta acuzele aduse de Simirad.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3525 (s) | 22 queries | Mysql time :0.236585 (s)