News Flash:

Telefonul fara fir

9 August 2002
1341 Vizualizari | 0 Comentarii
Cornel Badulescu ne saluta de la Deva •Actualul antrenor al echipei de handbal "U" Remin Deva, detinatoarea trofeului in Challenge Cup, este bucuros ca pivotul iesean Alina Bidirel a ajuns la lotul national Orice telefon de salut primit de la Cornel Badulescu ne produce mari satisfactii, dar si tristete, deoarece putem sa ne bucuram si noi de rezultatele exceptionale obtinute de antrenorii ieseni de handbal, dar nu pe meleagurile natale, ci in "exil". Asa s-a intamplat si cu profesorul Cornel Badulescu, cel care, neacceptat in handbalul iesean, nici la CSM si nici la Politehnica, a plecat din nou in "exil" si a ajuns, la sfarsitul anului trecut, la Deva, acolo unde a dus echipa Universitatea Remin pe podium in competitia interna si a mai castigat cu ea si trofeul in "Challenge Cup", fara nici o infrangere in cele opt partide disputate. Si cum ZIUA de Iasi a fost tot timpul o sustinatoare a valorii sportive, Cornel Badulescu ne-a dat un telefon de salut, pentru ca el nu-si uita niciodata orasul natal si locul unde se afla familia. In prezent, dupa cum a declarat antrenorul Cornel Badulescu, "U" Remin Deva se pregateste pentru reluarea campionatului, care va avea loc pe 24 august. Lotul este aproximativ acelasi ca cel din editia trecuta de campionat si se tinde spre o noua performanta. "Vom avea adversari puternici in sezonul viitor, acolo unde Silcotub si Rapid sunt principalele favorite la titlu. De curand, noi am invins de doua ori pe Oltchim in meciuri amicale, dar echipa valceana a mai slabit valoric, prin plecarea unor jucatoare. In schimb, Rapidul s-a intarit foarte mult si noi vom juca cu echipa lui Margulescu in etapa a treia. Daca vom bate echipa din Giulesti, vom avea si noi o sansa in plus. In rest, ne pregatim si pentru cupele europene, vom evolua tot in Challenge Cup, dar de-abia in turul al patrulea. Vom intra in competitie prin februarie, anul viitor, Remin Deva fiind considerata o echipa favorita. In rest, la noi totul e bine, Alina Bidirel este in pregatiri cu lotul national si ma bucur foarte mult ca ieseanca noastra a ajuns acolo. Merita acest lucru. Dar, apropos, ce se mai intampla in sportul iesean ?". Primind acest telefon cand ne aflam la un antrenament al echipei de baschet Politehnica, am pasat "receptorul" antrenorului Petre Magurean, care l-a lamurit imediat pe prof. Cornel Badulescu, in stilul sau caracteristic, care sunt ultimele noutati din sportul iesean, aflat la marginea prapastiei la multe discipline, inclusiv in handbal. Si ne-am adus amintre de cuvintele aceluiasi Cornel Badulescu, din urma cu cateva luni: "Le multumesc acum foarte mult conducatorilor de la clubul Politehnica, ca nu m-au dorit la echipa lor de handbal, desi eu eram decis sa raman la Iasi. In acest fel, am ajuns la Deva si am reusit cele mai mari succese din cariera de antrenor". Fara comentarii... Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1491 (s) | 22 queries | Mysql time :0.038111 (s)