Local

Telekom vinde clădirile din Iași, în valoare de 3 milioane de euro. Nemții fac afaceri imobiliare după privatizarea companiei de stat Romtelecom

Publicat: 30 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Telekom vinde clădirile din Iași în valoare de 3 milioane de euro. Nemții fac afaceri imobiliare după privatizarea companiei de stat Romtelecom
Telekom România vinde proprietățile imobiliare situate în județul Iași

Telekom a scos la vânzare mai multe spații și clădiri din Iași, în valoare de aproape 3 milioane de euro. Compania cu capital german vinde, pe bandă rulantă, în ultimii ani spațiile care au aparținut în trecut Romtelecom, fosta companie de stat din domeniul telecomunicațiilor care a fost privatizată. Pe lângă fostul sediu Romtelecom din Podu Roș și Nicolina, nemții de la Telekom mai vând și fostele sedii centrale din Hârlău și Târgu Frumos. Telekom este prezent în România și în Iași din septembrie 2014, prin rebrandingul comun al Romtelecom și Cosmote România, ambele companii făcând parte din același grup

Telekom România Communications, subsidiara nemților de la Deutsche Telekom, a scos la vânzare mai multe clădiri importante din Iași. Este vorba despre fostele sedii ale Romtelecom, fosta companie de telecomunicații de stat care a fost privatizată prin asocierea cu Cosmote, parte a grupului OTE din Grecia. Concret, Telekom a scos la vânzare sediul situat în zona Podu Roș din Iași, cel din Nicolina, dar și fostele sedii ale Romtelecom din orașele Târgu Frumos și Hârlău, din județul Iași.
Cea mai valoroasă proprietate este cea situată pe strada Carpați, din cartierul ieșean Nicolina. Pentru clădirea cu suprafața construită de 652 mp și suprafața desfășurată de 2.053 mp se solicită suma de 910.000 de euro.

„Telekom România vinde o proprietate comercială, cu regim de înălțime P+Mz+2E, situată în zona mediană a Municipiului Iași, în imediata apropiere a parcului Nicolina 2. Zona este complet dezvoltată, iar proprietarul exclusiv al imobilului este Telekom România Communications SA”, au explicat reprezentanții Telekom Real Estate.

Fostul sediu Romtelecom din Podu Roș și spațiile aflate în zona Poștei din Cuza Vodă sunt vândute

O altă clădire cunoscută din municipiul Iași care este scoasă la vânzare de Telekom este sediul din zona Podu Roș, cu un preț de 860.000 de euro. „Telekom România vinde o proprietate comercială situată în zona centrală a Municipiului Iași, în cartierul Podul Roșu, la intersecția străzilor Șoseaua Nicolina și Șoseaua Națională, lângă Parcul sahiștilor. Zona este complet dezvoltată și dispune de acces la toate utilitățile publice”, au mai precizat reprezentanții Telekom Real Estate.

De precizat și faptul că Telekom România vinde și un teren situat în zona Piața Unirii, lângă Oficiul Poștal nr. 1, într-o zonă preponderent rezidențială, cu blocuri de locuințe, instituții publice și case. Accesul în zonă se realizează direct din strada Cuza Vodă, iar proprietate este compusă din teren cu suprafață de 2.200 mp și 41 de mp, drum de acces pe care sunt edificate șapte corpuri de clădire (garaje, depozite). Terenul din strada Cuza Vodă este scos la vânzare cu prețul de 385.000 de euro.

Telekom renunță la clădirile din Târgu Frumos și la terenurile din Hârlău

Telekom este prezent în România din septembrie 2014, prin rebrandingul comun al Romtelecom și Cosmote România. Firma cu capital german a decis, recent, să vândă inclusiv proprietatea localizată în centrul orașului Hârlău. Imobilul are regim de înălțime S+P+2E și a fost construit în anul 1981, iar proprietarul Telekom România Communications SA solicită un preț de aproape 180 mii de euro, acesta având o suprafață desfășurată de 1.362 mp. De asemenea, nemții vând o proprietate compusă dintr-un teren și construcție industrială, amplasată în zona semicentrală a orașului Târgu Frumos, din județul Iași. Clădirea situată pe str. Cuza Vodă este scoasă la vânzare cu un preț de 49.000 de euro.

UAIC Iași a cumpărat sediul Telekom din strada Lăpușneanu cu 2,2 milioane de euro

Reamintim faptul că Telekom România Communications a scos la vânzare, în ultimii ani, majoritatea spațiilor care au aparținut companiei de stat Romtelecom, cel mai important fiind cel din strada Lăpușneanu. În 2018, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a primit acordul Consiliului de Administrație al Telekom România pentru cumpărarea clădirii de pe strada Lăpușneanu nr. 28 (corpul R). Suma finală a fost de 2.165.000 de euro (scutită de TVA). Imobilul a fost închiriat de UAIC încă din anul 2008 și este destinat, cu precădere, activității școlilor doctorale.

Grupul german OTE controlează Cosmote și Telekom

În urma deciziei Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor OTE din aprilie 2014, Romtelecom și Cosmote România, controlate de OTE Group, în care Deutsche Telekom deține o cotă de 40 procente, au demarat procesul de adoptare a brandului Telekom. A doua etapă a privatizării a avut loc în momentul în care OTE devine acționar majoritar, restul acțiunilor fiind deținute de statul român, prin Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI).

Adauga un comentariu