News Flash:

Temperaturi record în Rusia: 36,7 grade la Moscova

24 Iulie 2010
829 Vizualizari | 0 Comentarii
Temperaturile au atins sambătă 36,7 grade la Moscova, aceasta fiind cea mai caldă zi de iulie de la începutul înregistrării statisticilor, cu 130 de ani în urmă, a anunţat Centrul meteorologic din capitala rusă. "La ora 17.00 (16.00, ora Romaniei), a fost înregistrată o temperatură de 36,7 grade, fiind depăşit recordul din 1936, de 36,5 grade Celsius în luna iulie", a precizat Centrul din Moscova. Precedentul record pentru data de 24 iulie fusese înregistrat tot în 1936, cu 34,2 grade, în timp ce recordul absolut de căldură la Moscova este de 36,8 grade Celsius şi a fost înregistrat în 1920. De la începutul lunii, temperaturile au depăşit aproape zilnic 30 de grade în capitala rusă, iar canicula care afectează mai multe regiuni din Rusia va continua cel puţin pană la sfarşitul lui iulie, cu temperaturi care ar putea ajunge pană la 40 de grade. Centrul meteorologic din Rusia a anunţat că temperatura medie în primele 15 zile din iulie depăşeşte cu 6,2 grade media sezonieră. Pentru a face faţă căldurii, locuitorii Moscovei fac baie în fantanile arteziene din oraş sau pe plajele raului Moskva. Tot din cauza caniculei, asfaltul începe să se topească, iar primăria a făcut apel la cisterne, care stropesc cu apă străzile din oraş. Valul de căldură din Rusia a provocat şi o creştere a numărului înecurilor, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, adăugand că majoritatea victimelor sunt ruşi în stare de ebrietate, care fac baie în rauri şi lacuri.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028818 (s)