Eveniment-Social

Tenorul şi secretarul de stat în ministerul Culturii a dialogat despre activitatea sa la minister, strategiile culturale, realităţile din sistem, dar şi politicile publice pentru acest domeniu, în Platoul BZI LIVE – FOTO/ VIDEO

Publicat: 20 feb. 2020

Joi, 20 februarie 2020, la ora 11.00 în lumina reflectoarelor Platoului BZI LIVE a fost programată o nouă ediție de maximum impact, interes și utilitate publică. Cea mai tare emisiune culturală, alături de tenorul Cosmin Marcovici, secretar de stat în ministerul Culturii. Alături de acesta au fost abordate elemente legate de activitatea sa la minister, programe şi strategii culturale, management pe acest plan, realităţi din sistem sau politici publice pentru acest domeniu esențial pentru societate!

De precizat că Marcovici are în coordonare activitatea Biroului Comunicare și Dialog Social, exclusiv domeniul dialogului social, relația cu sindicatele; activitatea Serviciului Artele Spectacolului și Cinematografiei din cadrul Direcției Cultura Scrisă și Creație Contemporană; activitatea Direcției Relații Internaționale și Afaceri Europene; Activitatea Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura, componentă de Relații internaționale respectiv unități, care funcționează în subordinea Ministerului Culturii.

Fost manager al Operei Naţionale Romane Iaşi (ONRI) din Iaşi, pasionat și iubitor al rock-ului

Fost manager al Operei Naţionale Romane Iaşi (ONRI) din Iaşi, pasionat şi iubitor al rock-ului (membru al faimoasei şi legendarei trupe Roşu şi Negru), fan pescuitului şi al gastronomiei, tenorul Cosmin Marcovici s-a născut la Iaşi, într-o familie de muzicieni prin tradiţie. După ce a studiat timp de opt ani violoncelul la Liceul de Artă din Iaşi, şi-a dedicat cariera specializării Canto din cadrul Facultăţii de Interpretare Muzicală, Universitatea Naţională de Arte George Enescu (UNAGE) Iaşi. Debutul artistic a avut loc pe scena Operei Naţionale Romane din Iaşi, cu rolul Nemorino din “Elixirul Dragostei” de G. Donizetti. Ca solist al Operei Naţionale Romane Iaşi, a colaborat cu cele mai importante teatre lirice din ţară: Cluj, Bucureşti, Timişoara, Constantă, Braşov, Craiova, Galaţi. În aceeaşi calitate a susţinut spectacole pe scene lirice internaţionale, cu: „Bărbierul din Sevilla” (Elveţia), „Elixirul Dragostei” (Elveţia, Austria, Germania), „Flautul Fermecat” (Olanda), „Carmen” (Germania).



loading...

Adauga un comentariu