Actualitate

Tensiuni mari în PSD după ce formaţiunea politică l-ar vota pe Nicolae Ciucă. Vasile Dîncu și Dumitru Buzatu nu ar susţine o asemena decizie – SURSE

Publicat: 21 oct. 2021
Siglă PSD
PSD a transmis un mesaj tranșant în legătură cu vacanțele Ancăi Dragu

Sunt momente grele pe scena politică din România. Sursele politice au afirmat faptul că cei din PNL vor avea susţinere, din parlament din partea PSD în eventualitatea unui Guvern cu un premier în persoana lui Nicolae Ciucă. Totuşi, surse politice au afirmat că şedinţa din PSD a fost una extrem de tensionată, atât Vasile Dîncu cât și Dumitru Buzatu având opinii diferite.

Pe de altă parte, PNL este pregătit să le cedeze celor de la PSD șefia Camerei Deputaţilor şi să-i lase pe social democraţi să vină cu completări în programul de guvernare.

Vasile Dîncu și Dumitru Buzatu nu doresc susţinerea PSD pentru Nicolae Ciucă

În şedinţa din PSD mai multe voci nu ar fi fost de acord cu ideea de susţinere a lui Nicolae Ciucă şi a PNL-ului în Parlamentul României. Printre cei mai vocali au fost Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD și Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Vasile Dîncu şi Dumitru Buzatu vor ca PSD să nu se amestece în votul pentru învestirea noului executiv condus de Nicolae Ciucă, astfel încât social-democraţii să nu fie asociaţi cu guvernarea PNL.

Tensiunea din PSD s-a văzut şi în declaraţiile făcute de Marcel Ciolacu care nu a oferit un răspuns tranșant nici după ședința din PSD. Acesta a declarat că va urma să se ia o decizie:

În acest moment, urgența românilor este să discutăm cu președintele pentru un Guvern. Nu am renunțat, dar alegerile anticipate nu se pot ține în acest moment, din punct de vedere Constituțional și pandemic. Credem în continuare că cea mai bună varianta, după eșecul guvernării de dreapta este întoarcerea la români. Nu comentez propunerea de premier în persoana lui Nicolae Ciucă, e treaba liberalilor. Nu îmi cereți să vă spun decizii pe care încă nu le-am luat. Votăm un Guvern stabil cu o largă majoritate. a declarat Marcel Ciolacu, fără da multe răspunsuri la întrebările jurnaliștilor.

Nicolae Ciucă nu ar fi susţinut de USR, explică Dacian Cioloș

Pe surse, varianta Nicolae Ciucă în fruntea unui Guvern susţinut de PNL și PSD din Parlament prinde tot mai mult contur. Totuşi, USR nu dorește susţinerea lui Nicolae Ciucă dacă liberalii vor să formeze un Guvern minoritar. Dacian Cioloș a declarat că este dispus la negocieri dar varianta fără USR la Guvern nu este luată în calcul:

Formarea unui Guvern cu puteri depline reprezintă o prioritate. Avem nevoie de un Guvern care să aplice aceste soluţii. Din punctul nostru de vedere Guvernarea se poate face doar cu reconstrucţia Coaliţiei. Asta presupune a avea pe masă o altă propunere de premier în afară de Florin Cîțu.

Președintele a anunţat unele măsuri de restricţii, unele măsuri inclusiv propuse de noi. Acesta este mesajul USR. Noi vrem să începem imediat discuţiile pentru o nouă coaliţie. Presupune onestitate şi claritate din partea celorlalţi parteneri. Aşteptam consultările cu domnul președinte şi care va fi decizia domnului preșdinte. USR este gata să meargă la masa discuţiilor cu soluţii. (…) menționa Dacian Cioloș





Adauga un comentariu