News Flash:

Tepe cu cauciucuri second hand

25 Septembrie 2001
919 Vizualizari | 0 Comentarii
Un iesean afirma ca a fost pacalit de firma Bogor SA, reprezentanta auto care comercializeaza cauciucuri noi, resapate si second hand. Acesta sustine ca ar fi cumparat un cauciuc second hand care ar fi cedat dupa doar cateva zile. El a cerut sa-i fie schimbat cauciucul, insa a fost refuzat. "Am cumparat de la ei un cauciuc care dupa cateva zile a cedat. Am mers la firma solicitand sa fie schimbat cu unul nou, dar am fost refuzat. Mi-au spus ca ei nu schimba cauciucurile distruse din vina clientilor, ci pe cele care s-ar fi putut deteriora din fabricatie", ne-a declarat Bogdan Gherman.
Acesta si-a reparat cauciucul la o statie de vulcanizare, unde i s-a confirmat faptul ca obiectul era defect din fabricatie. "Cei de la vulcanizare au remediat starea cauciucului. I-am intrebat daca este distrus in urma unei lovituri, iar ei mi-au spus ca a fost defect din fabricatie", a spus Bogdan Gherman.
Pentru cauciucurile noi exista o garantie de doi ani, iar pentru cele resapate o doar trei luni. De subliniat ca, pentru cauciucurile second hand, firma Bogor nu ofera garantie. "Ei ar trebui sa dea aceste cauciucuri cu chitanta, cu certificat de garantie, macar pentru 24 de ore. Mai mult, la vanzarile pe care le au acolo, ar trebui sa vanda cu case de marcat, ceea ce ei nu au", ne-a mai spus ieseanul pagubit.
Patronul firmei, Doru Grumeza, sustine ca pentru fiecare cauciuc nou sau resapat se elibereaza acte de garantie. "Atunci cand un client cumpara de la noi un cauciuc, oferim garantie trei luni pentru cauciucurile esapate si doi ani pentru cele noi. Pentru fiecare cauciuc de acest gen eliberam si acte de garantie", sustine Doru Grumeza, patronul firmei Bogor.
Marius TEODOR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013669 (s)