News Flash:

Tepe in lant la Romexterra

25 Februarie 2001
992 Vizualizari | 0 Comentarii
Angela Babai (53 de ani), din Iasi, a fost arestata ieri de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, fiind acuzata ca a inselat Banca de Credit si Dezvoltare Romexterra cu suma de 60 de milioane de lei. Angela Babai a contractat pe parcursul anului trecut un imprumut in numele firmei sale SC Carbal SRL Bals mentionand ca urmeaza sa foloseasca acesti bani pentru imbunatatirea serviciilor firmei sale. De fapt, Angela Babai a luat acesti bani si i-a impartit cu Vasile Pintilie, administrator la SC Il Calcio SRL Scanteia. Vasile Pintilie avea deja un imprumut la Romexterra, de 50 de milioane de lei, suma din care nu restituise nici un leu. La contractarea imprumutului, Angela Babai a prezentat oficialilor bancii acte false din care reiesea ca firma la care era administrator ar fi avut activitate si profit pe parcursul ultimilor doi ani; de asemenea, ea a gajat imprumutul respectiv cu un imobil care nu exista decat in acte. Toate acestea nu ar fi fost posibile fara complicitatea unor functionari ai bancii, care ar fi trebuit sa verifice validitatea informatiilor privitoare la imprumutul dat SC Carbal SRL. Surse din cadrul Parchetului ne-au declarat ca, pe parcursul anchetei, Angela Babai a mentionat numele lui Ilie Achitei, fost inspector la Romexterra, si Gheorghe Pruteanu, evaluatorul ce s-a ocupat de imprumutul cu pricina, ca fiind persoane care, in schimbul unor foloase materiale, i-au facilitat obtinerea imprumutului. Se pare ca, pe parcursul anchetei, Angela Babai a declarat ca i-ar fi dat lui Gheorghe Pruteanu suma de 1.500.000 de lei pentru ca acesta sa "inchida" ochii la actele suspecte. Contactata in legatura cu acest caz, conducerea bancii ne-a declarat ca toate informatiile referitoare la acest caz se afla in posesia conducerii centrale de la Bucuresti. Demn de mentionat este ca Angela Babai este cercetata la Constanta in legatura cu emiterea unor cecuri fara acoperire in valoare de 100 de milioane de lei. Pe numele Angelei Babai a fost emis un mandat de arestare de 30 de zile, sub acuzatiile de" fals, uz de fals, fals in declaratii, inselaciune si folosirea creditului societatii in scopuri contrare intereselor firmei". Vom reveni. Mihai MITRICA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1229 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014870 (s)