News Flash:

Tepro incearca sa-si regaseasca echilibrul

7 Martie 2001
1205 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa iesiri in strada, anularea contractului si numirea unei noi conduceri, sindicalistii asteapta deznodamantul procesului intentat asasinilor

Ultimele sase luni au insemnat pentru Tepro un continuu val de schimbari. De la intreruperea totala a lucrului, la anularea contractului de privatizare - dorit de toti salariatii intreprinderii - si pana la numirea unui nou organism de conducere. Prin aceasta, societatea ieseana s-a dovedit a fi o deschizatoare de drumuri. Moartea violenta a liderului de sindicat Virgil Sahleanu a insemnat, insa, si un intreg val de arestari si o complicata ancheta a Politiei. La sase luni de la asasinat, procesul celor invinuiti este in curs de desfasurare, fiind insa stramutat la Satu Mare, de "frica" presiunilor la care ar fi fost supusa instanta de judecata de la Iasi. Cu toate acestea, cazul Tepro, in varianta in care este el tratat de anchetatori si organele de judecata, pare prea simplu. Parerea generala este ca nu s-a descoperit intregul adevar, iar motivele acestei mici "scapari" raman necunoscute. O simpla scapare a anchetatorilor, o dificultate prea mare a cazului sau anumite interese care au fost atinse pe parcurs ar putea constitui un raspuns valabil. Probabil ca nu vom sti niciodata, desi, la moartea lui Sahleanu, familia si sindicalistii nu au dorit decat sa afle adevarul.

Moartea lui Virgil Sahleanu a fost urmata de o perioada extrem de tulbure in viata societatii Tepro. Imediat dupa aflarea vestii, salariatii au hotarat sa inceteze lucrul pana cand contractul de privatizare va fi reziliat. Opinia generala era ca principalii vinovati pentru situatia in care se ajunsese erau patronii din Cehia, al caror mod de administrare a societatii a provocat aceasta tragedie. In momentele de deruta si de disperare ale salariatilor de la fosta Metalurgica, in care aproape toata lumea plangea, pozitia luata de sindicalisti a fost extrem de dura: "Vrem sange pentru sange! Nu vom urmari decat sa ne razbunam!". Ei continuau sa sustina ca singura amenintare asupra fostului lor lider venea dinspre partea ceha, cu care Sahleanu se afla in conflict de mai mult de un an si jumatate. Interesant este faptul ca, inca din prima zi, a aparut varianta ca asasinii ar fi fost platiti de cineva. "De ce l-au omorat? Cine ne va mai apara drepturile? Ce se va intampla cu noi? Unde ne mai ducem noi acum?", se intrebau muncitorii adunati la spital.
Furia salariatilor de la Tepro era cat pe ce sa se reverse impotriva reprezentantului firmei Zelezarny Veseli la Tepro, Teodor Gavula, salvat in ultima clipa de directorul tehnic Petru Simion. Gavula nu a plecat in Cehia, asa cum se astepta toata lumea, ci a ramas in Iasi, fiind vazut deseori prin diferite zone ale orasului, fara a se mai apropia, insa, de Tepro.

Primul asasinat sindical din Romania

Scenariul crimei din 7 septembrie 2000 a fost conturat astfel de catre anchetatori: dupa data de 16 august, cand a fost semnat contractul cu firma de paza si protectie din Vaslui, discutiile dintre directorii generali ai celor doua parti s-au intetit. Victor Balan, directorul general de la Tepro, si Catalin Ciubotaru, directorul general de la Protect, pe fondul gasirii unei rezolvari privind semnarea contractului, au ajuns la "solutia" unei corectii care urma sa-i fie aplicata liderului de sindicat pentru ca acesta sa nu mai opuna nici un fel de rezistenta in ceea ce priveste semnarea respectivului contract.
Dupa doua zile de observatii, in dimineata de 7 septembrie 2000, Virgil Sahleanu a fost atacat de catre Bahna si Tofan in scara imobilului in care locuia. Potrivit declaratiilor politistilor, care au reconstituit scena crimei, Sahleanu a fost acostat cand pleca la serviciu. Cum loviturile aplicate cu pumnii in pieptul victimei nu au reusit sa o imobilizeze, cei doi asasini au apelat la cutite, injunghiindu-l pe Sahleanu de sapte ori.
Cautarile asasinilor au durat foarte putin, Claudiu Irinel Bahna si Ioan Tofan fiind retinuti in baza portretelor - robot intocmite. La scurta vreme, au fost emise alte cinci mandate de arestare: Victor Balan (46 de ani), director general la Tepro SA, acuzat de instigare la omor calificat si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, Catalin Ciubotaru (30 de ani), director general la Protect, pentru aceleasi capete de acuzare, Gelu Alexandru Spuma, Valentin Blanita si Viorel Vartolomei, toti trei acuzati de complicitate la omor calificat si asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Remarcabil a fost faptul ca Politia a actionat cu maxima operativitate, avand in vedere ca toti participantii la scenariul crimei au fost prinsi la scurta vreme de la uciderea lui Sahleanu.
Procesul, inceput la Iasi, se va judeca, insa, la Satu Mare, la cererea expresa a avocatilor celor opt inculpati. Aceasta decizie a fost luata ca urmare a faptului ca avocatii apararii au considerat ca instanta de la Iasi ar putea fi supusa presiunii exercitate de sindicate si de presa locala. Cu toate acestea, decizia stramutarii procesului pare cel putin bizara, atat timp cat nici unul din aspectele incriminate de avocati nu s-a concretizat.

FPS a vandut, FPS sa rezolve situatia

A urmat o perioada agitata, in care intersectia din fata societatii a fost deseori blocata de sindicalisti, in semn de protest fata de situatia creata. Lucrul a fost reluat dupa cateva saptamani, nu inainte ca sindicalistii sa trimita la fostul Fond al Proprietatii de Stat un comunicat, prin care solicitau, inca o data, rezilierea contractului.
"Noi, salariatii de la SC Tepro SA Iasi, va cerem in mod solidar sa reziliati contractul de vanzare-cumparare actiuni Tepro, gestionate de FPS, nr.422/21.07.1998, sau sa efectuati orice alte demersuri, astfel incat pachetul majoritar de actiuni sa nu mai fie detinut de Zelezarny Veseli. Cele mai importante motive ale acestei solicitari sunt: nerespectarea contractului de vanzare-cumparare sus-mentionat, neglijarea totala a problemelor ridicate de catre salariati, lucru care a dus si la evenimentul tragic binecunoscut, intamplat saptamana trecuta; comportamentul economic al cumparatorului, indreptat in permanenta impotriva societatii Tepro, ca individualitate economica, prin infiintarea de firme capusa, prin confiscarea integrala a contravalorii unor exporturi si nerepatrierea valutei", se preciza intr-unul din comunicate. Cu toate acestea, lucrul a fost reluat inainte ca statul sa redevina actionar la Tepro, muncitorii fiind convinsi ca aceasta era singura solutie pentru ca fabrica sa nu se inchida de tot.

Curtea Suprema de Justitie anuleaza contractul de privatizare

Pe 20 octombrie 2000, Curtea Suprema de Justitie a anulat contractul de vanzare-cumparare incheiat intre FPS si Zelezarny Veseli. Aceasta era, in fapt, o confirmare a deciziei luate de Curtea de Apel Iasi in luna iulie. Chiar daca redevenea actionar majoritar, statul inregistra o mare infrangere, caci decizia instantei supreme mentiona ca partile trebuiau repuse in situatia anterioara semnarii contractului de privatizare. Cu alte cuvinte, statul roman, prin Fondul Proprietatii de Stat, trebuia sa returneze cele trei milioane de dolari platite de cehi pe pachetul majoritar de actiuni. In ciuda argumentelor prezentate de avocatii fostului FPS, instanta a confirmat decizia Curtii de Apel Iasi, chiar daca aceasta aducea pierderi importante de imagine societatii care coordona procesul de privatizare. Anularea contractului insemna, implicit, ca acesta fusese incheiat prost, adica exact ceea ce Virgil Sahleanu, in calitatea sa de lider de sindicat, a incercat sa demonstreze vreme de doi ani de la semnarea respectivului act. In ciuda acestei decizii, actuala Autoritate pentru Privatizare nu a renuntat la ideea de a ataca hotararea pe o cale extraordinara, cerand, in schimb, rezolutiunea cu daune a contractului, avand in vedere proasta administrare a societatii vreme de mai bine de doi ani.

Revenirea la normalitate

Sfarsitul anului a coincis cu revenirea la normalitate. Moartea lui Virgil Sahleanu dusese la schimbari spectaculoase in cadrul societatii. Tepro avea un director general agreat de actionari si sindicate, Vasile Plugaru, plus un consiliu de administratie format numai din specialisti din domeniul metalurgiei. Acest ultim aspect a fost oarecum curios. Poate pentru prima data, desi dispunea de doua locuri in consiliul de administratie, actionarul majoritar, respectiv fostul Fond al Proprietatii de Stat, apela la specialisti si nu la proprii angajati pentru locurile din structurile de conducere ale unei societati. Acesta a fost, probabil, un semn ca ceva urma sa se schimbe, ca lectia data de Sahleanu a insemnat ceva. Presedinte al noului consiliu de administratie a fost ales directorul general al societatii, Vasile Plugaru, iar membri Aurelian Mocanu (director de productie la Sidex Galati, propus de fostul FPS), Cezar Teodorescu (din partea firmei Metal export-import, propus tot de FPS). Reprezentantul SIF Moldova a fost ales Toader Dumitrache (fost director al societatii Petrotub SA din Roman), iar cel al actionarilor PPM a fost ales Petre Ianc, director in cadrul Ministerului Industriei si Resurselor.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1341 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019612 (s)

loading...