Economic Local

Terenurile agricole din Iași se vând cu prețuri cuprinse între 1.500 și 6.000 de euro, hectarul

Publicat: 11 iun. 2022
Terenurile agricole din Iași se vând cu prețuri cuprinse între 1.500 și 6.000 de euro hectarul
Ieșenii au vândut terenurile agricole cu prețuri mai mari ca în anul precedent

Terenurile agricole din Iași s-au vândut în ultima lună cu prețuri cuprinse între 1.500 și 6.000 de euro, hectarul. Prețul de vânzare maxim solicitat în anul 2022 pentru un hectar este de 250.000 de lei

Ieșenii au vândut terenurile agricole cu prețuri cuprinse între 1.500 și 6.000 de euro, pentru un hectar. Astfel, un ieșean din comuna Moțca care a vândut 1,2 hectare de teren agricol a primit de la cumpărător 5.000 de euro pentru un hectar. Un proprietar din comuna Fântânele a scos la vânzare terenul de 1,5 hectare cu 13.000 de lei și a primit pentru un hectar 1.700 de euro. În comuna Ruginoasa din județul Iași un hectar de teren agricol s-a vândut, în medie, cu 4.000 de euro. Ieșenii au vândut terenurile agricole din comuna Bivolari cu prețuri cuprinse între 2.500 și 3.000 de euro hectarul.

În comuna Miroslava, în zona metropolitană a Iașului, clienții au plătit 20.000 de lei pentru 0,6 hectare de teren agricol, adică aproximativ 4.000 de euro. În comuna Coarnele Caprei o suprafață de 1.94 de hectare s-a vândut cu 10.000 de lei. Un preț bun a obținut un ieșean care a vândut un teren agricol de 1,25 hectare cu 15.000 de lei. Numărul anunțurilor de vânzare a terenurilor agricole din Iași a crescut în lunile mai și iunie 2022, comparativ cu lunile martie-aprilie.

Prețurile la terenurile agricole din Iași au crescut în anul 2022

Ieșenii au tranzacționat mai puține terenuri agricole în anul 2022, comparativ cu anul 2021. Potrivit datelor furnizate de Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași în anul 2022 au fost publicate pe site-ul instituției 720 de oferte de vânzare și tranzacționate 560 de hectare. În anul 2021 au fost 1.242 de oferte de oferte de vânzare și s-au tranzacționat 848 de hectare. Prețul minim solicitat pentru un hectar de teren agricol, în 2021, a fost de 3.000 de lei și cel maxim, de 1.482.000 de lei pentru un hectar.

În acest an prețul minim de vânzare solicitat pentru un hectar de teren agricol din județul Iași este de 7.200 de lei (1.440 de euro) iar cel maxim, de 250.000 de lei (50.000 de euro), ceea ce înseamnă că au crescut prețurile la terenurile agricole. Cele mai multe oferte de vânzare au fost înregistrate în comunele Aroneanu, cu 119 oferte pentru 60 de hectare, în comuna Miroslava, 77 de oferte cu 41 de hectare, și municipiul Iași cu 60 de oferte cu 30 de hectare.

Vânzarea terenurilor agricole are loc doar prin ofertă

Ieșenii pot vinde terenurile agricole doar cu anunț publicat pe site-ul Direcției Agricole Iași și pe cel al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, unde sunt publicate și comunicările de acceptare de ofertă. În lunile martie-aprilie 2022 terenurile agricole s-au vândut cu prețuri cuprinse între 2.800 și 8.000 de euro hectarul. Comunele unde sunt oferte de vânzare a terenurilor agricole din Iași cu prețuri mai mari ca anul trecut sunt Stolniceni-Prăjescu, Grajduri, Ungheni, Țibana, Andrieșeni, Comarna, Alexandru Ioan Cuza, Țibănești, Lespezi, Moțca, Lețcani, Costuleni, unde prețurile de vânzare sunt cuprinse între 1.500 și 7.000 de euro hectarul. De asemenea, în Cotnari, Dumești, Ciohorăni, Prisăcani, Lespezi, Țigănași, Ruginoasa, Ipatele, Vlădeni, Strunga, Scânteia, proprietarii vând hectarul cu 2.500, până la 4.000 de euro. Prețurile practicate pentru vânzarea sau achiziția terenurilor variază în funcție de zonă, cele mai scumpe fiind cele din apropiere de Iași.

Astfel, dacă terenurile sunt într-o zonă cu un potențial agricol scăzut, o zonă greu accesibilă, fără utilități în apropiere, prețurile pot să scadă până la 1.500-2.000 de euro hectarul.




Adauga un comentariu