Local

TERIFIANT: Tanar hacuit cu o secure de propriul unchi! Intreg SCANDALUL a pornit de la o femeie

Publicat: 23 aug. 2019

@ Un tanar de 22 de ani a fost ucis cu o secure de catre unchiul lui @ Scandalul ar fi izbucnit in urma unui conflict spontan, care a fost provocat chiar de victima @ Martori la intreaga scena au fost copiii inculpatului si concubina lui @ Victima i-ar fi spus inculpatului ca iubita lui l-ar fi inselat

Un individ acuzat ca si-a ucis fara mila nepotul va fi nevoit sa dea ochii cu judecatorii. Astfel, procurorii ieseni au decis ieri trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a lui Vasile Ilie, in varsta de 40 de ani, sub acuzatia de omor (în stare de provocare).
Anchetatorii au precizat ca victima Florin Petru G., in varsta de 22 de ani, concubina acestuia si copilul lor (un baietel de doar sase luni) locuiau într-un modul amplasat de Primaria comunei Dolhesti pe terenul din satul Bradicesti, apartinându-i lui Vasile Ilie.

"Pe data de 4 iunie 2019, victima a consumat bauturi alcoolice în exces, ajungând în stare avansata de ebrietate, dupa care, împreuna cu concubina sa, a mers la locuinta inculpatului, unde se afla si concubina acestuia din urma. Aici, victima a facut afirmatii defaimatoare la adresa concubinei inculpatului, fapt ce a dus la declansarea unui conflict între cei doi barbati. Conflictul a degenerat în îmbrânceli si loviri reciproce. La un moment dat, când inculpatul a fost doborât la pamânt, victima a pus mâna pe o secure si l-a amenintat cu moartea pe inculpat. Acesta din urma a deposedat victima de secure si, cu taisul, i-a aplicat acesteia o lovitura puternica în zona poplitee a piciorului stâng, dupa care a mai lovit-o de câteva ori la nivelul capului, al fetei si al picioarelor", a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi.

Vezi si: Crima ORIBILA la Iasi! Un tanar a fost macelarit cu o secure sub ochii unor copii! Ucigasul a fost retinut, dar totul pare legitima aparare! FOTO, VIDEO

Aproape ca i-a taiat piciorul de la genunchi!

Procurorii ieseni au adaugat ca, drept urmare a gravelor leziuni suferite si a pierderii masive de sânge, victima a intrat în soc traumaticohemoragic (consecinta unei plagi taiat-despicate a fosei poplitee stângi, cu sectionarea hemicircumferentiala transmurala a arterei poplitee stângi) si a murit la scurt timp. Mai exact, dupa mai multe lovituri cu securea, victimei i-ar fi fost taiat aproape complet piciorul, de la genunchi.

"Fiind audiat în cauza, inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost cercetat", a incheiat Mihaela Apostol.

Initial, in cauza a fost luata in calcul si ipoteza legitimei aparari, dar aceasta a fost exclusa de catre anchetatori, pe motiv ca, desi victima a fost cea care a provocat incidentul si a pus mana pe o secure, nu si-a dus la capat amenintarile. Totusi, anchetatorii au luat in considerare starea de provocare generata de catre victima. Surse judiciare au afirmat ca, de fapt, tanarul ucis ar fi fost, in general, destul de agresiv, mai ales cand consuma bauturi alcoolice. Potrivit acelorasi surse, chiar iubita acestuia ceruse recent emiterea unui ordin de protectie impotriva lui.

Vezi si: Exclusiv! Crima la Iasi! Un tanar de 22 de ani a fost ucis cu o secure – FOTO

De asemenea, in sat, tanarul nu avea o reputatie foarte buna si mai multi localnici au sustinut ca au avut de-a face cu el. Acesta era, din spusele vecinilor, un tanar foarte artagos, mai ales la bautura. Din cate se pare, de-a lungul timpului, tanarul ar fi avut mai multe discutii in contradictoriu cu unchiul lui, din cauza unei bucati de pamant.



loading...

Adauga un comentariu