News Flash:

Termene din opt in opt luni in procesul "Antibiotice"

14 Noiembrie 2000
676 Vizualizari | 0 Comentarii
•Curtea de Apel a ridicat interdictia de parasire a localitatii luata in cazul complicelor italianului Manfredini

Dosarul penal cu privire la activitatea de spionaj dusa de catre italianul Ricardo Manfredini la SC Antibiotice Iasi este pe departe de a fi finalizat, cauza aflandu-se in prezent pe rol la Curtea de Apel, instanta care acorda termene de judecata din opt in opt luni. Amintim pe scurt ca Ricardo Manfredini, in calitate de reprezentant al unei societati italiene intitulata Bioindustrie Mantovani, a intrat in relatii de colaborare, inca din 1990, cu SC Antibiotice Iasi, firma care avea acelasi obiect de activitate ca si cea italiana. Dupa cativa ani, italianul si colaboratoarele sale romance au intrat in atentia SRI ca suspecti de divulgarea unor informatii secrete privind cercetarile efectuate la Antibiotice, iar in 1996 a fost sesizat Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi, cu privire la unele activitati de spionaj in folosul partii italiene. In urma cercetarilor efectuate, procurorii au dispus trimiterea in judecata a lui Ricardo Manfredini, acuzat de constituirea unei structuri informative care avea ca rol culegerea si transmiterea de informatii cu caracter secret ce ar putea periclita siguranta nationala, si a patru foste angajate la SC Antibiotice, carora li s-a retinut in sarcina ca au sprijinit aceasta structura. In 1998, Tribunalul Iasi i-a gasit vinovati de savarsirea respectivelor infractiuni, Ricardo Manfredini fiind condamnat la 4 ani si 6 luni inchisoare, Daniela Irimia, Adela Medeleanu si Liliana Pricop la cate 2 ani si 4 luni, iar Cornelia Popovici a primit o pedeapsa de 2 ani cu suspendarea executarii.
Ricardo Manfredini a fost reprezentat pe toata desfasurarea procesului de catre avocati, deoarece a reusit sa plece in Italia inainte de a fi judecat si nu a revenit nici pana in prezent. Sentinta Tribunalului a fost atacata prin apel la curtea superioara, care, de mai bine de doi ani, este in imposibilitate de a solutiona cauza, deoarece principalul inculpat nu se prezinta la termene pe diverse motive. Din luna martie a acestui an, apelul a fost amanat pentru luna noiembrie, iar un nou termen a fost fixat pentru data de 8 iunie 2001, din pricina procedurilor de citare cu Italia, care decurg anevoios. La ultimul termen din proces, Curtea de Apel a hotarat ridicarea masurii preventive luata impotriva celor patru femei, carora li s-a interzis parasirea localitatii inca de cand Ricardo Manfredini a plecat din Romania, astfel incat, de-acum au posibilitatea de a pleca din oras fara "bilete de voie".
Dan ISTRATE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1375 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020609 (s)

loading...