News Flash:

Terracan - stapanul pamantului

31 Mai 2002
1259 Vizualizari | 0 Comentarii
Pentru ca a doua zi a Salonului "Auto Style" sa nu fie lipsita de evenimete, Klado Motors s-a gandit ca, dupa lansarea unui nume cu rezonanta - Skoda Superb, sa faca o supriza tuturor iubitorilor de off-road. Postat printre pietre, asa cum ii sta bine unui autoturism destinat drumetiilor pe drumuri desfundate si greu accesibile, Terracan si-a dezvaluit ieri fata tuturor vizitatorilor. "Noul Terracan nu a fost niciodata conceput sa se potriveasca intr-un decor urban, dar o face. Daca veti cauta lux, performanta, confort si impecabile aptitudini off-road, la el o sa le gasiti. Caci noul stapan al Pamantului (terra=pamant, khan=stapan), cu impresionantul si docilul sau motor, la un pret accesibil (25.000 Euro), isi cauta in clientii nostri noii aliati. Asteptam sa va convingeti vizitand standul Klado Motors", ne-a declarat, la lansarea acestei masini, Florin Necula.
Impozant, avand o garda la sol demna de luat in consideratie, dar dotat in interior la nivelul unei limuzine, Terracan se dovedeste un redutabil competitor la tilul de "cea mai buna masina de teren". Va intrebati, probabil, care sunt atuurile pentru care facem aceasta afirmatie. In primul rand, puterea maxima a motorului este 150 CP cu o cilindree de 2902 cc DOHC si 16 supape, iar pentru cei ce nu sunt multumiti de aceasta motorizare se poate oferi varianta cu 200 CP. Acesta este pus in miscare cu ajutorul unei cutii manuale cu 4+1 trepte de viteza. Tractiunea integrala permanenta, cu pozitie LOW pentru teren accidentat, face destul de tentanta iesirea cu acest autoturism acolo unde n-a mai calcat anvelopa de masina. Totusi, scaunele si volanul imbracate in piele, insertiile de lemn, sistemul de climatizare automat, inchiderea centralizata cu telecomanda, geamurile electrice fumurii, oglinda interioara cu reglare electronica a cromatismului ne atrag atentia la faptul ca in interiorul autoturismului Terracan confortul este la el acasa. Daca va ganditi ca dimensiunile impozante ale acestei masini ar putea ingreuna manevrabilitatea sa prin oras, sa stiti ca servodirectia si volanul reglabil pe inaltime din dotare fac acest lucru nesperat de usor. Venind vorba despre siguranta in trafic, va reamintesc ca Terracan are in dotare ABS+EBD, diferential auto blocabil LSD, airbag sofer si pasager. Aerul de stapan al drumurilor din oras este dat si de jantele din aliaj usor cu anvelope 255/65 R16. Alaturi de Santa Fe, Terracan constituie o alta provocare lansata pietii iesene, al carei rezultat il vom afla abia dupa un an de la lansare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1377 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013194 (s)