News Flash:

Testarea elevilor pentru admiterea in clasa a V-a a luat sfarsit

31 Mai 2005
3796 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cea mai mare concurenta si cele mai mari medii de admitere in clasa a V-a s-au inregistrat la Colegiul Costache Negruzzi •Cele mai multe note de zece s-au obtinut la matematica

Aproape o mie de elevi, alaturi de parinti, au trecut prin primele emotii ale unui examen sustinut de la inceputul traseului educational. La sfarsitul saptamanii trecute, scolile de elita din Iasi au organizat testarea pentru admiterea in clasele a V-a din anul scolar 2005-2006. Probele la care au sustinut examen elevii au fost matematica si limba si literatura romana, iar pentru clasele cu o limba straina studiata intensiv, copii au dat sau vor sustine, in functie de fiecare scoala, si testarea la limba straina pe care doresc sa o studieze in continuare.

Testare pentru propriii elevi

La Liceul Mihai Eminescu, primul elev admis a luat zece la ambele probe, iar scoala de provenienta a acestuia este Liceul Vasile Alecsandri, scoala care a organizat la randul sau testare. Numarul candidatilor pe cele 100 de locuri in casele a V-a cuprinse in planul de scolarizare la Liceul Mihai Eminescu a fost de 135 elevi, iar ultima medie de admitere a fost de 6,83 si apartine unei eleve care vine de la Scoala din Bivolari. Singura nota de zece la limba si literatura romana a fost luata de primul admis pe lista, care, de altfel, a obtinut zece si la matematica. La proba de matematica, alti noua candidati au realizat punctajul maxim.

Medii de infarct la Negruzzi

Doi candidati pe loc si ultima medie de 8,00, acestea sunt elementele definitorii pentru testarea organizata la Colegiul C. Negruzzi. Pentru cele 60 de locuri scoase la concurs s-au inscris 111 elevi, iar concurenta a facut ca primul respins sa aiba o medie destul de mare. Mai precis, linia s-a tras inaintea elevului ghinionist cu notele 9 la limba si literatura romana si 7,85 la matematica. Cei mai multi concurenti la testarea de la Colegiul C. Negruzzi au facut scoala primara la Carol I, insa si scolile St. Barsanescu si Ion Creanga a avut multi elevi admisi la Negruzzi. Note maxime au obtinut 15 elevi la matematica, iar la limba si literatura romana nu s-a luat decat un singur zece. Din cei 157 de candidati inscrisi, la Colegiul National, in urma testarii au fost declarati admisi 93 de elevi. Aici, cireasa de pe tort a apartinut elevilor de la Scoala numarul 15, care au impuscat primele doua pozitii. La National nu a fost nici o medie de zece, primul elev fiind admis cu media de 9,90, iar ultima medie a fost de 6,95. Scolile de provenienta ale celor mai multi admisi in clasa a V-a la National sunt Titu Maiorescu, Liceul Vasile Alecsandri si Scoala 15. Trebuie precizat ca la National testarea la limba straina va avea loc pe data de 2 septembrie.
Marilena ROJNITA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1698 (s) | 22 queries | Mysql time :0.057380 (s)