Curiozitati medicale

Testul antidrog, rezultate fals pozitive. Cum poti fi testat pozitiv fara sa fi consumat droguri

Publicat: 14 nov. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Testul antidrog rezultate fals pozitive. Cum poti fi testat pozitiv fara sa fi consumat droguri
testul antidrog

Unele medicamente care trateaza simptomele racelilor contin ingrediente care ar putea duce la un rezultat fals pozitiv
pentru amfetamineTestul antidrog este folosit pentru a depista prezenta in organism a substantelor ilicite, dar si a alcoolului. Exista mai multe teste, dar cel mai folosit este cel de urina. Exista insa situatii in care testul antidrog da rezultat fals positiv sau fals negativ. Surprinzator, unele medicamente, dar si alimente contribuie la asta.

Exista momente in viata cand trebuie sa faci testul antidrog. De exemplu, in Occident, este posibil sa fie necesar un astfel de test inainte de angajare. De asemenea, sportivii de performanta trebuie sa treaca periodic testul antidrog. Sunt mai multe teste antidrog. Testele de saliva sau sange detecteaza doar drogul consumat in ultimele 24 ore. Un test de urina arata toate drogurile administrate in ultimele 4 zile. Analiza firului de par poate dezvalui drogurile consumate in ultimele 3 luni sau mai mult. Aceasta este insa scumpa si poate fi realizata doar in laboratoarele specializate.

Testul antidrog poate da insa rezultate fals pozitive sau fals negative. Exista o serie de substante inofensive, de zi cu zi, care pot influenta acest test. Iata cateva in randurile de mai jos:

Ceaiul de coca

Consumul de ceai de coca ar putea face ca testul antidrog sa iasa fals pozitiv pentru cocaina. Ceaiul este popular in America de Sud si este facut din frunzele plantei de coca, aceeasi sursa pentru cocaina. Intr-un studiu din 2006, cinci persoane au baut ceai de coca inainte de a fi supuse unui test de droguri. Toti participantii au testat pozitiv metabolitii cocainei la 2 ore dupa consumarea ceaiului.

Trei dintre subiecti au fost testati pozitiv la cocaina si dupa 36 de ore. Cercetatorii au concluzionat ca „profesionistii din domeniul sanatatii ar trebui sa ia in considerare un istoric al istoric al ingestiei de ceai de coca atunci cand interpreteaza rezultatele toxicologiei urinare”

Testul antidrog, medicamentele pentru raceala, ibuprofenul si antibioticele

Unele medicamente care trateaza simptomele racelilor contin ingrediente care ar putea duce la un rezultat fals pozitiv pentru amfetamine. De exemplu, ingredientul bromfeniramina, care este un antihistaminic, poate interfera cu testul pentru metamfetamina, ceea ce duce la rezultate fals pozitive, potrivit unui studiu de revizuire din 2010. Si unele decongestionante nazale care contin levometamfetamina pot influenta testul antidrog. Potrivit unei recenzii, aceasta substanta este o „imagine in oglinda” chimica a metamfetaminei.

In cazuri rare, si antiinflamatoarele nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, pot duce la un rezultat fals pozitiv pentru mai multe droguri. Intr-un studiu din 1990, 60 de persoane au luat ibuprofen in mai multe doze diferite. Un grup a luat o doza unica de 400 mg pe zi, altul trei doze de 200 mg pe zi, iar al treilea grup a primit trei doze de 400 mg pe zi. Un subiect care a luat cea mai mare doza de ibuprofen (1.200 mg pe zi) a iesit pozitiv pentru canabinoid, un compus din marijuana. Un alt pacient a fost pozitiv pentru barbiturice – medicamente folosite in stari de anxietate sau insomnie.

Anumite antibiotice, inclusiv rifampina si fluoroquinolonele, pot duce la rezultate fals pozitive pentru opiacee. Intr-un caz, raportat in 2002, un baiat de 7 ani din Liban care a ajuns la Urgente s-a dovedit pozitiv pentru opiacee. Cu toate acestea, ulterior s-a stabilit ca rifampina pe care o lua interferase cu testul antidrog.

Fumatul pasiv de marijuana

Sa te afli intr-o camera in care se fumeaza marijuana s-ar putea sa nu fie de bun augur. Potrivit unui studiu din 2015, poti fi testata pozitiv pentru marijuana. In acea cercetare, sase persoane fumau marijuana intr-o camera izolata, in timp ce sase nefumatori stateau langa acestea. Dupa o ora, mai multi dintre nefumatori, testul antidrog a iesit pozitiv pentru marijuana. S-au folosit teste sensibile care pot detecta tetrahidrocannabinol (THC) – ingredientul activ in marijuana – la o concentratie de 20 pana la 50 nanograme pe mililitru.

Cercetatorii au concluzionat: „aceste rezultate demonstreaza ca expunerea extrema la fum de canabis poate produce teste pozitive de urina la doze utilizate frecvent.” Cu toate acestea, cercetatorii au remarcat ca aceste teste pozitive in mediul real sunt probabil rare, deoarece testarea ar trebui sa se faca in cateva ore de la expunere, iar nefumatorii ar fi constienti ca au fost expusi pasiv la marijuana.

Apa tonica si semintele de mac pot influenta testul antidrog

Apa tonica contine cantitati mici de chinina, un medicament utilizat pentru tratarea malariei. Chinina este, de
asemenea, uneori amestecata cu droguri de strada, deci poate fi un indicator al consumului ilegal de droguri. Intr-un studiu din 1989, cercetatorii de la Universitatea Brown din Rhode Island au raportat ca un rezultat pozitiv la un test de urina pentru chinina a rezultat din consumul de apa tonica intr-o bautura mixta.

Semintele de mac contin in mod natural compusii morfina si codeina. Nu este exclus ca atunci cand consumi produse cu seminte de mac sa ai un test fals pozitive pentru aceste droguri. Intr-un studiu din 1987, cinci persoane au consumat fursecuri care aveau aproximativ o lingurita de umplutura de seminte de mac. La doua ore dupa ce au mancat mai multe fursecuri, testul antidrog a iesit pozitiv pentru opiacee la toate persoanele.

Adauga un comentariu