News Flash:

Timisoara a dat peste Mircea Lucescu in Liga Campionilor

18 Iulie 2009
472 Vizualizari | 0 Comentarii
Timisoara a dat peste Mircea Lucescu in Liga Campionilor
• Formatia FC Timisoara va intalni echipa antrenata de Mircea Lucescu, Sahtior Donetk, in turul trei preliminar al Ligii Campionilor • Meciul tur se va disputa in Ucraina, pe 28/29 iulie, iar returul peste o saptamana la Timisoara • "Ma bucur ca am cazut cu o echipa de top", crede Marian Iancu


Sorti necrutatori pentru FC Timisoara la tragerea la sorti de la Nyon. In turul trei preliminar al Ligii Campionilor, timisorenii au dat peste singurul adversar pe care nu si l-ar fi dorit, Sahtior Donetk. Echipa de pe Bega va disputa in deplasare prima mansa, programata la 28/29 iulie. Returul va avea loc la 4/5 august, la Timisoara. "Intalnirea cu Sahtior este una istorica din toate punctele de vedere. Timisoara nu a jucat niciodata cu o detinatoare a unui trofeu european, iar acum este foarte putin timp de cand Sahtior a castigat Cupa UEFA. Totusi, Timisoara a demonstrat-o in atatea randuri ca poate face fata adversarilor puternici. Trebuie sa ne gandim ca indiferent daca ne calificam sau nu, daca vom invinge sau nu, pentru noi aceasta intalnire cu detinatoarea Cupei UEFA reprezinta un pas imens inainte", a spus Iancu la Sport.ro. Oficialul banatenilor a precizat ca nu este interesat de reteta financiara de care ar putea beneficia clubul FC Timisoara in urma intalnirii cu Sahtior. "Nici nu m-am gandit si nici nu ma intereseaza reteta financiara a unui asemenea meci. Sunt sigur ca lumea va veni in numar mare la stadion, iar propaganda care i se va face acestui oras si fotbalului din Timisoara va fi una foarte mare", a adaugat Marian Iancu. Presedintele FC Timisoara a mentionat ca jucatorii echipei sale nu au nevoie de prime speciale pentru aceste doua meciuri cu Sahtior Donetk: "Sa fim seriosi. Ce stimulent sa le mai trebuiasca jucatorilor cand se afla in fata unui asemenea meci? Jucatorii pentru astfel de momente se apuca de fotbal si doar faptul ca intalnesti un asemenea adversar este o performanta foarte mare pentru ei. Sunt sigur ca vor da totul pe teren pentru a arata ca formeaza o echipa puternica". Cel mai probabil, Mircea Lucescu nu va sta pe banca la nici unul dintre cele doua jocuri.

Familia Lucescu, impartita

Presedintele Comitetului Director al FC Timisoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, ieri, la Sport.ro, ca formatia banateana a intalnit in turul trei preliminar al Ligii Campionilor cel mai dificil adversar posibil, dar s-au mai vazut buturugi mici care au rasturnat un car mare. "E cel mai dificil adversar posibil, dar trebuie sa ne obisnuim sa jucam si cu astfel de adversari. S-au mai vazut buturugi mici care au rasturnat un car mare. Dar, in acelasi timp, trebuie sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, este detinatoarea trofeului Cupei UEFA. In acelasi timp, are unul dintre cei mai buni antrenori, Mircea Lucescu. Dar de ce sa nu ne gandim ca daca invingem o sa putem spune: Uite pe cine am invins. La astfel de jocuri eu cred foarte mult in mobilizarea jucatorilor", a spus Chivorchian. De partea cealalta, fundasul stanga roman al echipei ucrainenilor, Razvan Rat, a recunoscut ca formatia FC Timisoara nu este deloc un adversar rau, iar jucatorii banateni vor fi motivati de venirea antrenorului Ioan Ovidiu Sabau. "Avem o dubla cu cei de la Timisoara si vom vedea ce o sa fie. Timisoara nu este o echipa deloc rea. Acum, cu noul antrenor, Ioan Ovidiu Sabau, sunt si mai motivati. Ovidiu este un om extraordinar si cred ca va face treaba buna la Timisoara, dar sper ca Sahtior sa treaca mai departe", a spus Rat la GspTv. Fundasul roman a precizat ca nu se teme de atmosfera de la meciul retur, de pe stadionul "Dan Paltinisanu". "Vrem sa castigam. Suntem prieteni inainte si dupa joc cu cei de la Timisoara, dar in timpul meciului vom fi adversari. Nu are de ce sa-mi fie teama de atmosfera de la Timisoara. Am jucat pe multe stadioane. Cu siguranta e mai frumos sa joci cu foarte multi suporteri decat pe un stadion gol, chiar daca suporterii sunt impotriva ta", a mai spus Rat. Poate cea mai grea misiune o are selectionerul Romaniei, Razvan Lucescu. "Mi-as fi dorit ca Timisoara sa nu cada cu Sahtiorul. Orice alta echipa ar fi fost buna, dar nu Timisoara. Din pacate, nu a fost sa fie asa. Imi pare rau ca tata va trebui sa joace impotriva unei formatii din Romania. Eu sunt cel mai mare fan al tatalui meu si voi tine cu el, trebuie sa o recunosc sincer", a recunoscut selectionerul Romaniei. Din acest an, formatia care castiga aceasta dubla mansa va trebui sa mai treaca insa peste un tur eliminatoriu pana in grupele Ligii Campionilor.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2175 (s) | 22 queries | Mysql time :0.088316 (s)