Economic Local

Tinerii din Iași care au depus proiectele la AFIR în perioada 15 iulie-15 august 2020 vor primi fonduri europene în valoare de 150.000 de euro

Publicat: 27 oct. 2020
Tinerii din Iași care vor să devină fermieri cu acte în regulă mai pot depune proiecte în cadrul sesiunii deschise pentru măsura 6.1-
Sediul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Nord-Est, instituție care gestionează acordarea de fonduri europene pentru tinerii din Iași

Prima listă cu tinerii din Iași care au accesat fonduri europene în anul 2020 pentru a deveni fermieri cu acte în regulă a fost publicată pe site-ul AFIR. Din cele 35 de proiecte selectate la nivel național, 3 sunt ale tinerilor din Iași care vor să investească banii nerambursabili de la UE în afaceri de succes, în mediul rural. Sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii 6.1 – „Instalarea tinerilor fermieri” este deschisă în continuare, suma maximă ce poate fi accesată fiind de 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar

Specialiștii din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au verificat deja primele proiecte depuse de tineri în cadrul submăsurii 6.1. Astfel, din cele 35 de proiecte eligibile la finanțare, 3 sunt din Iași. Aceștia vor înființa cu 150.000 de euro, fonduri nerambursabile 100 la sută, afaceri de succes în localitățile natale. Proiectele au fost depuse în perioada 15 iulie-15 august 2020, însă cei care nu au reușit să depună proiecte o mai pot face în continuare. Sesiunea din cadrul submăsurii 6.1 este deschisă până la epuizarea fondurilor de peste 20 de milioane de euro.

Tinerii din Iași cu proiecte europene eligibile la finanțare vor primi 150.000 de euro de la AFIR, după semnarea contractelor

Unul dintre proiectele selectate pentru finanțare este „Instalarea tânărului fermier Pintilii Geanina în fruntea exploatației Gialmar Agro SRL”, din comuna Ungheni. Tânăra a obținut 50.000 de euro, bani pe care îi va folosi pentru a înființa o fermă vegetală. Celelalte două proiecte eligibile pentru finanțarea nerambursabilă presupun înființarea unei ferme zootehnice și a unei ferme apicole, în comunele Țuțora și Deleni. Fiecare proiect valorează 50.000 de euro, fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Tinerii din Iași care au accesat banii europeni trebuie să respecte mai multe condiții în perioada implementării proiectelor, altfel riscă să dea banii înapoi.

Tinerii care vor să-și deschidă afaceri cu fonduri europene trebuie să dovedească cu documente că au muncit cel puțin 3 luni în agricultură, în străinătate

Pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit în ultimii 5 ani calendaristici dinaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol din țări membre ale Uniunii Europene sau din țări terțe UE. O altă condiție este ca aceștia să fi avut un loc de muncă în țări membre ale Uniunii Europene sau în țări terțe, în domeniul agricol, cel puțin 3 luni în ultimele 12 luni dinaintea depunerii cererii de finanțare. O modificare importantă este eliminarea obligativității apostilării documentelor care dovedesc locul de muncă sau absolvirea programelor de studii.

Termenul de depunere a proiectelor de către tinerii fermieri a fost prelungit până la sfârșitul anului 2020

Pentru dovada locului de muncă în cazul în care solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă, acesta poate să depună un certificat de înregistrare care dovedește prezența solicitantului în statul în care a desfășurat activitate cel puțin 3 luni în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de finanțare și emis de autoritățile locale (ex. poliția sau primăria), care cuprinde numele și adresa persoanei înregistrate, precum și data înregistrării. Certificatul trebuie să fie însoțit de alt document care să facă dovada raporturilor de muncă încheiate în statele membre de tipul: contract individual de muncă/ certificat de angajare ori o dovadă privind desfășurarea unei activități independente/ raport de muncă/ stagiu de practică/ internship/ contract de ucenicie sau alt document eliberat de angajator în conformitate cu actele în vigoare ale acelui stat.

Fermierii din județul Iași au deschis în mai multe comune din județ 38 de ferme vegetale și 6 ferme zootehnice, cu fonduri europene obținute de la AFIR

Majoritatea tinerilor fermieri din Iași care au obținut fonduri europene de la AFIR au investit banii primiți în ferme vegetale. În perioada 2014-2020 au fost depuse 43 de proiecte, iar 38 au fost selectate pentru a primi finanțare. Jumătate dintre acești fermieri au investit fondurile europene în ferme vegetale, respectiv în achiziția de terenuri agricole, pentru instalarea unor sisteme de irigații sau pentru achiziția de utilaje. Alte 6 ferme zootehnice au fost deschise în mai multe comune din Iași.





Adauga un comentariu