News Flash:

Tinerii liberali vor face opozitie intr-o eventuala fuziune PNL-PM

29 Iunie 2000
781 Vizualizari | 0 Comentarii
Liderii organizatiei de tineret PNL Iasi, Cristian Adomitei si Florin Hozoc, care sunt si membri ai Biroului National al Tineretului National Liberal, au hotarat sa faca opozitie in eventuala unei fuziuni intre PNL si Partidul Moldovenilor. Potrivit punctului de vedere exprimat de Florin Hozoc, "fuziunea PNL-PM pleaca cu cateva erori grave. Daca vine Simirad la liberali, partidul castiga doar 27.000 de voturi, atat cat a obtinut in alegerile locale. In schimb, Simirad va cere mana libera pentru a elimina liberalii incomozi, va cere mana libera pentru organizatia judeteana a PNL si controlul asupra functiilor". In opinia vicepresedintelui organizatiei de tineret pe tara, "ar fi trei motive pentru care seful moldovenilor s-a orientat catre liberali: PNL este destul de slab sa accepte pe Simirad in ograda sa; PNL este destul de puternic, ceea ce ii confera siguranta si putere lui Simirad pentru a-si atinge propriile scopuri; cel de-al treilea motiv ar fi faptul ca in PNL exista aliati ai lui Constantin Simirad - fosti membri PAC, care sunt nemultumiti de functiile obtinute dupa fuziunea PNL-PAC. Ei ar vedea in Simirad un lider care le-ar reda demnitatea". Aceleasi pareri au fost impartasite si de Cristian Adomitei care a declarat convins ca "pentru alegerile generale, PNL nu are nevoie de un lider local dintr-un alt partid pentru a transmite mesajul liberal. In cazul in care se vor demara discutiile pentru fuziunea cu Partidul Moldovenilor, tinerii liberali ieseni vor face o opozitie serioasa".
In alta ordine de idei, luandu-se in considerare rezultatele alegerilor locale din acest an, Biroul Permanent National al Tineretului National Liberal a decis demiterea presedintelui, vicepresedintilor si a membrilor birourilor judetene din Suceava, Neamt, Mures, Cluj, Buzau, Prahova, Dimbovita, Arges, Olt si din patru sectoare ale municipiului Bucuresti pentru obtinerea unui procent sub pragul electoral de 5%. De asemenea, Biroul Permanent al TNL a solicitat Biroului Permanent Central al PNL sa analizeze rezultatele alegerilor obtinute de organizatiile judetene PNL si sa ia masurile pe care le considera necesare in concordanta cu obiectivele PNL, pentru alegerile generale.
In judetul Iasi, potrivit aprecierilor tinerilor liberali, alegerile locale nu au constituit nici un succes dar nici un esec pentru liberali. In urma scrutinului din iunie 2000, organizatia de tineret a obtinut 46 de consilieri locali, doi consilieri judeteni, un primar si un consilier municipal.
MD
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1524 (s) | 22 queries | Mysql time :0.043134 (s)