News Flash:

Titu Maiorescu si deplinatatea culturii

14 Februarie 2000
827 Vizualizari | 0 Comentarii
Titu Maiorescu
Se implinesc, pe 15 februarie, 160 de ani de la nasterea celui care avea sa devina mentorul spiritual al marilor clasici ai literaturii romane, Titu Maiorescu. Fara indoiala, este imens atat rolul cat si rostul lui Maiorescu in cultura romana din cea de-a doua jumatate a secolului trecut si din prima parte a celui pe care-l incheiem, sub directia si influenta lui formandu-se cei mai reprezentativi intelectuali ai Romaniei moderne, intre care straluceste lumina numita Eminescu.

Maiorescu a fost implicat in tot ceea ce se numea miscare culturala si politico-sociala in acele vremuri, fiind unul dintre cele mai importante personaje care au contribuit la adevarata fundamentare a Romaniei, dupa Unirea Principatelor. Cat priveste Iasul, legatura lui Maiorescu cu dulcele targ este una deosebit de solida, aici realizand multe din succesele sale.

Printre acestea, cel mai important este infiintarea "Junimii", in 1863, si a revistei "Convorbiri literare", la 1 martie, 1867. In jurul acestor doua institutii nationale au gravitat toate marile personalitati ale acelor vremi, au debutat si au publicat marii scriitori, s-au legat cele mai frumoase prietenii scrise in paginile literaturii romane. Rolul cel mai serios pe care l-a avut Maiorescu in acele timpuri a fost cel de critic si deschizator de orizonturi literare, meserie pe care a practicat-o cu abnegatie toata viata, publicand articole eseuri si volume cuprinzatoare pentru tot spectrul literaturii din epoca.

Intrarea lui Maiorescu in literatura noastra a provocat o tensiune creatoare fara precedent, a schimbat toate grilele de receptare si intelegere si a facut ca scriitura romana sa se alinieze celei evoluate a Occidentului, iar numele literatilor nostri sa aiba o circulatie de nivel european. Pentru aceste idealuri a militat si ca ministru si om politic. Generatii intregi, de ieri si de azi, il citesc pe Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale si atatia altii, in grila pe care a format-o si a impus-o Maiorescu, in studiile sale de critica literara, care, pentru acea vreme, erau de o foarte avansata substanta estetica. Acesta a fost Titu Maiorescu, iar despre inraurirea personalitatii sale in noi ar trebui sa reflectam mult mai des, sau macar acum, cand il aniversam pentru a 160-a oara.

"Criticul este din fire transparent; artistul este din fire refractar. Esenta criticului este de a fi flexibil la impresia poetilor; esenta poetului este de a fi inflexibil la propria sa impresie. De aceea, criticul trebuie sa fie mai ales nepartinitor; artistul nu poate fi decat partinitor".

"Exista un fel de betie, deosebita intre toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arata a fi privilegiul excluziv al omului in ciuda celorlalte animale: este betia de cuvinte. Cuvantul, ca si alte mijloace de betie, e, pana la un grad oarecare, un stimulent al inteligentei. Consumat insa in cantitati prea mari si mai ales preparat astfel incat sa se eterizeze si sa-si pearda cu totul cuprinsul intuitiv al realitatii, el devine un mijloc puternic pentru ametirea inteligentei".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

titu maiorescu eminescu unirea principatelor convorbiri literare
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1381 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019844 (s)