National

Titus Corlatean cere sustinere pentru Visa Waiver

Publicat: 17 iun. 2012
1
Ministrul Justitiei, Titus Corlatean, a cerut, astazi, membrilor „Grupului de prieteni pentru Romania” din Congresul SUA sa sustina adoptarea unei noi legislatii care sa faca posibila includerea Romaniei in programul Visa Waiver, in cadrul unei intalniri cu o delegatie a acestui grup, informeaza ziare.com.
Includerea in Visa Waiver ar permite cetatenilor romani sa beneficieze de un regim de libera circulatie similar cu cel al majoritatii cetatenilor Uniunii Europene.
Titus Corlatean a subliniat demersurile concrete realizate de autoritatile de la Bucuresti, cu sprijinul ambasadei Statelor Unite, pentru asigurarea respectarii criteriilor stabilite de legislatia americana din domeniu, aflata in vigoare la acest moment, mentionand in acelasi timp si semnificatia politica a solutionarii acestei chestiuni pentru cetatenii unui stat partener strategic si aliat fidel al Statelor Unite, se arata intr-un comunicat al Ministerului Justitiei.
Rugamintea a fost adresata de ministrul justitiei in cadrul unei intrevederi, la Bucuresti, cu o delegatie a Congresului SUA compusa din Michael Turner, presedinte al „Caucus-ului pentru Romania” (Grupul de prieteni) din cadrul celui de al 112-lea Congres, Loretta Sanchez, co-presedinte al „Caucus-ului pentru Romania”, si Phil Gingrey.
La intalnire a participat si ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein. 
Initiatorii „JOLT Act” si-au propus ca noile modificari sa faca mai usoara intrarea tarilor in Visa Waiver. Acestea ar urma sa fie incluse odata ce rata de respingere a vizelor pentru cetatenii lor ar ajunge sub 10%, cu conditia ca numarul celor depasesc durata de sedere in SUA sa fie sub 3%.
La 29 mai, Ministerul de Externe si Ambasada SUA au lansat cea de-a treia etapa a campaniei „Viza pentru SUA”, prin care romanii sunt informati in legatura cu conditiile de solicitare a vizelor.
Cu ocazia relansarii, secretarul de stat Bogdan Aurescu a precizat ca Romania va face demersuri pe langa Congresul SUA pentru accelerarea adoptarii noii legi prin care vor fi modificate conditiile pentru obtinerea vizelor turistice, „JOLT Act”.
Noua propunere legislativa reprezinta „o versiune integrata si consolidata a mai multor proiecte legislative anterioare, diferentele notabile fata de legislatia care se afla in acest moment in vigoare fiind evalurea tarilor candidate in functie de rata de refuz, care este insa marita de la 3% – asa cum este in prezent – la 10%, impreuna cu rata overstay de 3% si pot sa va spun ca in conformitate cu evaluarile din acest moment Romania se incadreaza sub aceasta rata de 3% pentru overstay, precum si o noua modalitate de calcul al ratei de refuz prin raportare la numarul de solicitanti si nu la numarul de cereri inregistrate ca si pana in prezent, aceasta fiind o solicitare pe care partea romana a adresat-o partii americane inca din 2009”, a subliniat Aurescu.
Secretarul de stat a precizat ca Romania este „incurajata” de sustinerea exprimata de catre Administratia Obama, „de catre presedintele Obama personal”, si care este reflectata explicit in textul Declaratiei comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI intre Romania si Statele Unite, incheiat la 13 septembrie 2011. 




Adauga un comentariu