Sport

Toate CALCULELE! Iata ce sanse au echipele romanesti sa ajunga in sferturile Ligii Campionilor

Publicat: 08 feb. 2016
1

Cele doua reprezentante ale României în Liga Campionilor la handbal feminin, HCM Baia Mare si CSM Bucuresti, au avut evolutii diametral opuse. Echipa lui Aurelian Rosca a câstigat cu 32-24 în fata lui Ferencvaros, în timp ce trupa lui Kim Rasmussen a cedat cu 28-22 în partida de la Gyor. Dupa etapa a 3-a, Baia Mare a urcat pe locul 3 în Grupa 1, în timp ce CSM Bucuresti a cazut un loc, pe locul 4.   

Vicecampioana României a urcat nesperat pe locul 3 în Grupa 1, dupa ce Larvik a fost învinsa pe teren propriu de Fleury Loiret cu 31-26. Interesant este faptul ca HCM a recuperat în numai 3 jocuri handicapul de 4 puncte care o separa fata de Larvik dupa prima faza a Ligii Campionilor. Baia Mare, Larvik si Fleury se vor lupta probabil pentru locurile 3-4 în Grupa 1. Printr-o conjunctura si Ferencvaros, ocupanta locului 2, mai poate fi ajunsa de oricare din cele 3 formatii amintite dupa înfrângerea suferita în România. Pentru a fi sigura de prezenta în sferturile de finala, Baia Mare trebuie sa câstige urmatoarea partida cu Fleury, programata pe 14 februarie în Franta. HCM ar avea 2 puncte în plus fata de Fleury, un meci cu Thuringer pe teren propriu si avantajul meciurilor directe în caz de egalitate de puncte la final.
Clasament Grupa 1: 1. Rostov – 14 puncte, 2. Ferencvaros – 9 p, 3. Baia Mare – 6 p, 4. Larvik – 6 p, 5. Fleury – 6 p, 6. Thuringer – 1 p.

CSM Bucuresti a cazut pe locul 4 dupa meciurile din acest week-end în Grupa 2, fiind întrecuta de Vardar, care a câstigat cu 37-25 partida cu Savehof. În schimb, pastreaza 2 puncte avans fata de FC Midtjylland, care a pierdut cu 28-18 partida de pe teren propriu cu Buducnost. Pentru echipa lui Rasmussen calculele au devenit foarte clare în privinta calificarii în sferturi, are nevoie de cel putin un punct în meciul din 21 februarie din Danemarca, cu FCM.

Clasament Grupa 2: 1. Buducnost – 11 puncte, 2. Gyor – 11 p, 3. Vardar – 8 p, 4. CSM Bucuresti – 7 p, 5. FCM – 5 p, 6. Savehof – 0 p.

Ar mai fi de remarcat faptul ca echipa CSM Bucuresti a iesit cu imaginea sifonata dupa ultimul meci sustinut în Liga Campionilor. Nu pentru ca a pierdut partida cu Gyor, înfrângerea era oarecum previzibila, însa în jocul lui Rasmussen nu s-a vazut absolut deloc determinarea. Relatiile de joc, dar mai ales relatiile interumane sunt în suferinta, dupa cum a aratat prestatia echipei în Ungaria. Dupa meci, jucatoarele au intrat într-o sedinta cu presedintele Bogdan Vasiliu, care a încercat sa lamureasca anumite probleme. În urmatoarele 2 saptamâni, CSM Bucuresti îsi va juca sezonul 2015-2016 în Liga Campionilor.





Adauga un comentariu