News Flash:

Tobol este in libertate

13 Iunie 2004
1880 Vizualizari | 0 Comentarii
•Magistratii de la Judecatoria Iasi au respins ieri propunerea de arestare preventiva pentru Ovidiu Tobol, care este acuzat de santaj •Conform anchetatorilor, acesta i-a imprumutat o suma de bani ieseanului Marius Etcu, dar i-a cerut mai mult inapoi

Magistratii de la Judecatoria Iasi au respins ieri propunerea de arestare preventiva facuta de procurori pentru Ovidiu Tobol, sub acuzatia de santaj. Astfel, ieseanul va fi anchetat in stare de libertate. Un motiv pentru luarea acestei decizii a fost aceea ca flagrantul pus la cale de politistii ieseni nu a reusit. Anchetatorii au instrumentat dosarul lui Tobol pe baza probelor anterioare. In urma cu doua zile, anchetatorii l-au asteptat pe Tobol in zona magazinului Belvedere, din cartierul iesean Nicolina. Marius Etcu, cel care l-a denuntat pe suspect, l-a asteptat pe acesta vreme de cateva minute. Asa cum a aratat reclamantul, Tobol il amenintase cu moartea timp de cateva saptamani. Cand Etcu a incercat sa-i dea banii marcati, acuzatul a inceput sa fuga. Anchetatorii au filmat flagrantul, iar, dupa analizarea casetei, acestia au concluzionat ca Tobol ar fi intins mana dupa bani. In urma cu cateva saptamani, telefonul denuntatorului a fost pus sub ascultare, iar la dosar au fost depuse transcrierile convorbirilor. In 2003, Etcu a imprumutat de la Tobol aproape 5.000 de Euro, in doua transe, deoarece vroia sa cumpere marfa pentru societatea sa comerciala de constructii. Reclamantul a semnat un document notarial, prin care isi asuma raspunderea de a returna banii in cel mai scurt timp, precum si dobanda aferenta. Totusi, dupa plata creditului, Etcu a fost sunat de Tobol, dupa cum a aratat chiar victima. Etcu a declarat in fata anchetatorilor ca fusese anuntat ca trebuie sa mai dea 18 mii de Euro, pentru ca ramasese restant la ultima plata. Acesta afirma ca i-a spus celui care il sunase ca nu avea acea suma de bani, dar Tobol i-a cerut macar 7.000 de Euro. Refuzul lui Etcu de a plati a dus la situatia in care familia sa si el insusi au fost amenintati cu moartea.
Ciprian NEDELCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1395 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021425 (s)