News Flash:

Tocanita de praz in dealul Copoului

6 August 2007
2571 Vizualizari | 1 Comentarii
Tocanita de praz in dealul Copoului
• Fotbalistii Politehnicii Iasi au invins cu scorul de 2-1 (1-0) formatia Universitatea Craiova, intr-o partida contand pentru etapa a doua a Ligii I • Desi au intalnit liderul la zi, Mijin si Bilba au inscris golurile victoriei care aduce mai multa liniste in dealul Copoului • Oltenii au fost anihilati total la Iasi, fiind departe de echipele de top din fotbalul romanesc • Cel mai bun jucator al partidei a fost Svetozar Mijin, care a marcat primul sau gol in tricoul Politehnicii, reusind si o sumedenie de recuperari la mijlocul terenului • Etapa viitoare, sambata 11 august, Poli va intalni in deplasare formatia Steaua Bucuresti


Liderul artificial al Ligii I de fotbal, Universitatea Craiova, a fost ingenuncheat la Iasi de o echipa a Politehnicii care are un buget total un pic mai mare decat a cheltuit patronul Mititelu pe achizitii numai in aceasta vara. Veniti la Iasi aureolati de succesul categoric obtinut in prima runda, 4-0 cu Farul Constanta, oltenii lui Mititelu nu au avut nici o sansa in fata fotbalistilor ieseni care, chiar daca in prima repriza nu au facut un meci mare, au reusit in cele din urma sa spele rusinea din partida cu Poli Timisoara. Cu doua goluri inscrise de Svetozar Mijin si de fiul risipitor, Ionut Bilba, Poli Iasi a administrat prima infrangere antrenorului Florin Cioroianu, de cand se afla pe banca tehnica a Universitatii Craiova. "Vom avea 2-0 la pauza ca sa nu mai avem emotii" sau "Voi tine poarta inchisa mult timp de acum inainte", au fost declaratiile facute inaintea partidei de capitanul Dorel Stoica si de portarul Mircea Bornescu. Totul a ramas insa la stadiul de amenintari, oltenii aratand la Iasi ca o echipa de duzina, debusolata si care nu poate pune probleme granzilor campionatului intern.

Razbunarea lui Mijin

Prima repriza a jocului din Copou a fost insa una saraca in fotbal, in care cele doua echipe au fost preocupate mai degraba sa se anihileze reciproc si sa nu primeasca gol, decat sa inscrie in poarta adversa. In aceste conditii, singurele faze mai de Doamne-ajuta au fost trecute in contul gazdelor, prin doua suturi ale lui Sfarlea (`20) si Silvasan (`30), care au trecut putin alaturi de poarta oltenilor. Cand toata lumea se pregatea de pauza, Mijin a aruncat in aer publicul de pe stadionul Emil Alexandrescu, reusind o executie de efect (sut cu bolta de la 11 metri) din careul Universitatii, invingandu-l pe Bornescu dupa un carambol in jurul punctului cu var. Dupa pauza, tot gazdele au fost la carma jocului, dar Miclea a trecut putin pe langa golul doi, in minutul 57, cand sutul sau din coltul careului mare a fost respins de portarul Bornescu. Sapte minute mai tarziu, capitanul oltenilor, Dorel Stoica, a prins un sut de senzatie dintr-o lovitura libera de la 30 metri, retinut cu siguranta de Branet. Cei peste 6 mii de spectatori prezenti sambata seara in dealul Copoului au fost redusi la tacere in minutul 67, cand Wobay a centrat de pe dreapta si Madalin Ciuca a inscris din interiorul careului, o faza la care Branet si antrenorul Popa au solicitat vehement fault la portar. Si cand se parea ca totul se va narui ca un castel de nisip, in minutul 71 a iesit la rampa atacantul Ionut Bilba (inexistent pana la aceasta faza), care a primit o pasa excelenta pe culoar de la Cristian Silvasan si a finalizat in stil de mare varf, pe langa portarul Bornescu, iesit in intampinare.



Joc pe contre

Aceasta reusita avea sa incinga spiritele nu numai in tribune, ci si pe teren, astfel ca, pana la finalul partidei, cele doua formatii si-au mai trecut in cont cate doua ocazii. Mai intai, iesenii au trecut pe langa golul de 3-1, prin Palimaru, in minutul 80 (cap din 7 metri putin peste poarta) si Silvasan, trei minute mai tarziu (scapat singur pe contraatac, a sutat pe langa poarta, in locul unei pase simple in careu). De partea cealalta, Dorel Stoica a mai prins o torpila dintr-o lovitura libera de la 35 metri, dar portarul Branet a fost si de aceasta data la post. In fine, cu un minut inaintea fluierului final, Ciuca a intrat in careu si a fost blocat in ultimul moment de defensiva Politehnicii. Astfel, desi au intalnit liderul la zi, victoria obtinuta sambata aduce mai multa liniste in dealul Copoului, inaintea etapei urmatoare, programata sambata, 11 august, cand Poli va intalni, in deplasare, formatia Steaua Bucuresti. Cel mai bun jucator al partidei a fost Svetozar Mijin, care a marcat primul sau gol in tricoul Politehnicii (sarbul are in palmares si un autogol inscris campionatul trecut in meciul cu CFR Cluj), reusind si o sumedenie de recuperari la mijlocul terenului. La finalul unei saptamani agitate, in care oamenii de afaceri Ion Zapodeanu si Iulian Dascalu au anuntat ca vor prelua 49 la suta din actiunile Politehnicii si vor investi masiv inclusiv in aducerea unor jucatori de valoare (pe teava este deja un fotbalist sarb), fotbalistii din Copou au obtinut un succes de moral si datator de sperante intr-un campionat cu adevarat infernal.



Declaratii la finalul partidei

Ionut Popa, antrenor Poli Iasi: "Sincer vorbind, imi pare rau ca nu le-am dat 6-7 goluri, la cate ocazii am avut. Infatuarea lor i-a costat. Oricum, sunt foarte obosit. N-am dormit toata noaptea dupa ce am vazut declaratia lui Stoica, ca vor avea 2-0 la pauza. M-am plimbat toata noaptea cu Deco (cainele sau - n.r.). Am fost convins ca o sa le dam gol dupa pauza, pentru ca in declaratia lui, Stoica a spus doar de 2-0 la pauza, nu si ce se va intampla in repriza a doua. Cred ca declaratia pe care a dat-o Stoica inaintea meciului este declaratia mondiala a fotbalului. Imi pare rau ca Palimaru nu a reusit sa fructifice macar una din cele trei mari ocazii de gol avute. De cand sunt eu antrenor la Iasi, Craiova n-a miscat in front: i-am batut de doua ori si am obtinut doua egaluri. Noi nu umblam cu declaratii de-astea, ca suntem tari si mari, ne vedem de treaba si, daca putem, ii batem pe toti cei care vin si declara ca trag la titlu".
Adrian Mititelu, patron Universitatea Craiova: "Este diferenta foarte mare intre ce a jucat Poli Iasi la Timisoara (unde Poli Iasi a pierdut cu scorul de 1-3 - n.r.) si ceea ce a aratat astazi. La cum a jucat Iasiul azi, cred ca nici o echipa din Liga I nu putea sa castige in dealul Copoului. A fost un meci mult mai greu decat se asteptau jucatorii mei. Daca Bilba ar fi jucat din primul minut la Timisoara, va spun eu ca altul ar fi fost rezultatul, Iasiul nu pierdea".
Florin Cioroianu, antrenor Universitatea Craiova: "Iasiul venea dupa infrangerea de la Timisoara si le-am spus jucatorilor mei ca vom avea un meci greu, pentru ca nu aceea a fost fata Iasiului. Noi am facut multe greseli in aparare si am jucat multe mingi lungi. In consecinta, am pierdut. Dorinta mai mare de victorie a echipei Poli Iasi a decis meciul. Noi am intrat infatuati, dinainte castigatori, insa realitatea din teren a fost alta. Iasiul ne-a lasat o impresie buna, s-au batut pentru fiecare minge si au meritat sa castige".



Caseta tehnica a partidei

Politehnica Iasi - Universitatea Craiova 2-1 (1-0)
Marcatori: Mijin (`44), Bilba (`71) / Ciuca (`67)
Stadion: Emil Alexandrescu
Vreme: frumoasa
Spectatori: 6000
Gazon: bun
Formatii: Poli Iasi: Branet - Homei, Onut, Adrian Ilie, Munteanu - Miclea, Mijin, Naidin (`88 Tincu), Sfarlea - Silvasan, Bilba (`76 Palimaru). Antrenor: Ionut Popa.
Universitatea Craiova: Bornescu, Dananae, Ciuca, Gargalie (`52 Dina), Mitchel, Costea, Prepelita, Stoica, Wobay (`88 Velcovici), Baird (`76 Saceanu), Rose. Antrenor: Florin Cioroianu.
Jucatorul meciului: Svetozar Mijin
Arbitri: Marius Avram - 6, Nagy Miklos - 6, Eduard Ungureanu - 7.
Cartonase galbene: Miclea, Sfarlea, Silvasan / Ciuca, Wobay
Observatori: Victor Ciocan si George Ionescu


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Nelu din Covasna  | #16720
deobicei oltenii vorbesc mult si fac putin,asa s-a intamplat si la meciul de la Iasi cand s-au crezut invingatori inainte de inceperea meciului ,insa nu stiu ca moldovenii tac si fac,pacat ca si-au batut joc de olteni,dar putea fi mai rau.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1501 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018998 (s)