News Flash:

Toja a semnat acordul de transfer definitiv la Steaua

4 August 2008
730 Vizualizari | 0 Comentarii
Toja a semnat acordul de transfer definitiv la Steaua
Conducatorii Stelei au anuntat, ieri, pe site-ul oficial, achizitionarea mijlocasului columbian Juan Carlos Toja Vega de la gruparea americana FC Dallas, dupa ce Major League Soccer (MLS) a confirmat faptul ca fotbalistul a semnat acordul de transfer definitiv. Jucatorul este asteptat sa se alature lotului "ros-albastrilor" maine, dupa ce va finaliza procedurile legale de obtinere a vizei de sedere in Romania. Toja va fi al treilea columbian din lotul Stelei, dupa portarul Robinson Zapata si mijlocasul Dayro Moreno. Intre timp, finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anuntat ca gruparea Internazionale Milano a oferit 2 milioane de Euro pentru a-l imprumuta pana la finalul sezonului pe Mirel Radoi, urmand ca pentru un eventual transfer definitiv sa plateasca diferenta pana la 15 milioane de Euro. "Pentru Radoi, Inter a propus imprumut pe un an pentru doua milioane de Euro, cu optiune de cumparare peste un an de restul pana la 15 milioane, inclusiv TVA. Salariul lui? Doua milioane. Ma gandesc la oferta, daca ii dau drumul in conditiile astea, imprumut, o fac pentru el. Ma mai gandesc", a spus Becali, la GSP TV. Gigi Becali declarase, vineri, ca fundasul Mirel Radoi va fi transferat la Internazionale Milano pentru 14,5 milioane de Euro, inclusiv TVA, fotbalistul urmand sa primeasca un salariu de doua milioane de Euro pe an. Presa italiana a scris ca Mirel Radoi este in atentia campioanei Italiei, pentru care evolueaza si capitanul nationalei Romaniei, Cristian Chivu. Echipa pregatita de Jose Mourinho are probleme in defensiva, deoarece Marco Materazzi, Cristian Chivu, Ivan Cordoba si Walter Samuel sunt accidentati. In tot acest timp, nici adversarii Stelei din turul trei preliminar al Ligii Campionilor nu stau degeaba. Gruparea Galatasaray, adversara Stelei in turul trei preliminar, a anuntat, ieri, pe site-ul oficial, ca a achizitionat un international turc de tineret, Alparslan Erdem, fundas care a evoluat in sezonul trecut la echipa a doua a clubului Werder Bremen. Fotbalistul, nascut la 11 aprilie 1988, la Vechta (Germania), a semnat un contract pe trei ani cu Galatasaray. Erdem a evoluat de sase ori pentru nationala de tineret a Turciei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1186 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013563 (s)