National

Toma Petcu, BIOGRAFIE. Cine este ministrul propus al Energiei

Publicat: 03 ian. 2017
1
Toma Petcu, BIOGRAFIE. Deputatul ALDE Toma-Florin Petcu, propus pentru conducerea Ministerului Energiei, s-a nascut la 29 aprilie 1978.
Toma Petcu este casatorit, are un copil si este de profesie inginer constructor.
A absolvit Facultatea de Constructii Hidrotehnice la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (2001) si un master in management public (2006), potrivit site-ului oficial al Camerei Deputatilor.
In cadrul Companiei Nationale „Administratia Porturilor Dunarii Fluviale” S.A. Giurgiu, a ocupat urmatoarele pozitii: inginer in cadrul serviciului de „urmarire si control activitati portuare” pe zona Bazias — Cernavoda (mai 2003 — dec. 2004), sef serviciu „urmarire si control activitati portuare” (dec. 2004 — mai 2005), sef serviciu cu preluare de atributii ale directorului general (mai 2005-mai 2007).
Din decembrie 2007 pana in august 2008, a fost sef de santier constructii la SV Lotus Giurgiu. A mai fost presedinte al C.A. si director general al S.C. AEP Giurgiu-Port S.A. Giurgiu (aug. 2008 — mart. 2013) si presedinte al C.A. si director general al Companiei de Navigatie Fluviala Giurgiu, Giurgiu-Nav SA Giurgiu (sept. 2011 — mart. 2013).
In perioada aprilie — august 2013, a ocupat pozitia de director al Directiei de Insolventa la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
A fost, de asemenea, subprefect de Giurgiu, in intervalul octombrie 2013 — iulie 2014.
Din decembrie 2014 pana in mai 2016, a fost presedinte al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.
In urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a obtinut un mandat de deputat in circumscriptia electorala nr. 19 Giurgiu, pe listele ALDE. In aceasta calitate, este presedinte al Comisiei pentru mediu si echilibru ecologic.




Adauga un comentariu